PNL Ialomița reacționează, după mai bine de 24 de ore de la evenimentele provocate de faptul că o femeie de 24 de ani, gravidă, nu a fost primită în Spitalul Municipal Urziceni, fiind lăsată să nască pe trotuarul din curtea unității medicale.
„Cele întâmplate ieri (luni - n.r.) la spitalul din Urziceni stau, categoric, sub semnul inadmisibilului. PNL Ialomița dezaprobă cu fermitate și se delimitează de astfel de comportamente degradante și de neconceput atunci când vorbim de dreptul la servicii medicale de urgență în sistemul de stat. Managementul și modul de acțiune în acest caz, atât din partea Primăriei Urziceni, cât și a conducerii spitalului, au fost profund incorecte. Primăria ar fi trebuit să monitorizeze cu atenție managementul Spitalului Urziceni şi să ia măsuri în consecință”, arată PNL Ialomița pe pagina de Facebook.
Liberalii ialomițeni spun că primarul municipiului Urziceni, Constantin Sava, a fost suspendat din calitatea de preşedinte al organizației PNL Urziceni încă din februarie 2022.
În ceea ce privește conducerea spitalului, PNL Ialomița îi cere demisia directoarei.
„Cerem public demisia doamnei director Ianuș (Daniela Elena Ianuș - n.r.) din toate funcțiile deținute, pentru modul defectuos în care a gestionat activitatea unității. De asemenea, menționăm ca doamna Ianuş şi-a pierdut calitatea de membru al PNL Ialomița. Facem un apel pentru o anchetă serioasă și aplicarea măsurilor care se impun. Avem obligația de a garanta acces liber la serviciile de sănătate din sistemul public la nivelul tuturor comunităților și tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, probleme de săntătate, vârstă sau sex. În România anului 2023, una pentru care mulți manageri de comunități locale de bună-credință muncesc, cele întâmplate ieri la spitalul din Urziceni sunt inadmisibile. Avem datoria fermă de a corecta urgent aceste derapaje, oriunde s-ar întâmpla”, adaugă PNL Ialomița.
O tânără a născut pe trotuar, în fața Spitalului Municipal Urziceni, județul Ialomiţa, după ce nu a fost primită la Urgenţe, luni dimineața, pentru că nu mai erau locuri, potrivit martorilor.
(sursa: Mediafax)