x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL: Marian Munteanu a susţinut şi susţine integrarea europeană şi euroatlantică a ţării noastre

PNL: Marian Munteanu a susţinut şi susţine integrarea europeană şi euroatlantică a ţării noastre

14 Apr 2016   •   16:35
PNL: Marian Munteanu a susţinut şi susţine integrarea europeană şi euroatlantică a ţării noastre
Sursa foto: Marian Munteanu / FOTO: Facebook.com

Marian Munteanu a susţinut mereu şi susţine cu consecvenţă integrarea europeană şi euroatlantică a ţării noastre, se arată într-o scrisoare deschisă a PNL către contestatarii candidatului liberalilor la Primăria Capitalei, intitulată "Apelul la adevăr".


"În puţinele zile trecute de la desemnarea dlui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, membrii PNL au constatat faptul că în spaţiul public au început din nou să circule aceleaşi acuzaţii lipsite de temei care acum un sfert de secol încercau să păteze imaginea Pieţei Universităţii. De această dată, aceste acuze nu mai vin din partea partidului condus de Ion Iliescu şi nici din partea presei feseniste, ci din partea unor organizaţii şi persoane care aparent consideră că deţin monopolul asupra ideii de societate civilă. De fapt, aceste persoane sunt cei mai noi politicieni ai României şi susţin în mod deschis acţiunea unui partid politic care participă la alegerile locale din Bucureşti", se arată în documentul transmis joi AGERPRES.

Potrivit PNL, "un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990 a fost cel al aşa-zisei apropieri a lui Marian Munteanu de extrema dreaptă".

"Referitor la acest aspect, PNL nu poate să nu constate că şi acum, ca şi în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susţină aceste acuzaţii. Oricare ar fi acestea. De aceea, PNL solicită acum oficial tuturor celor care întreţin acest discurs plin de neadevăr să aibă decenţa şi deontologia de a-şi proba spusele în mod concret, prezentând opiniei publice vorbe şi fapte ale dlui Marian Munteanu care ar putea, eventual, să susţină acuzele pe care i le aduc domniile lor. Pentru a evita din capul locului orice fel de tentaţie în acest sens, le comunicăm de pe acum că, spre deosebire de liderii FSN din 1990, PNL nu consideră în niciun fel că participarea dlui Marian Munteanu la Revoluţia din decembrie 1989 şi la organizarea Ligii Studenţilor, faptul că a fost primul preşedinte al Alianţei Civice sau rolul său de lider al Pieţei Universităţii reprezintă dovezi ale unui eventual extremism de dreapta al dlui Marian Munteanu", subliniază PNL.

Liberalii au dat asigurări, pe această cale, că nu există nimic în activitatea lui Marian Munteanu care să justifice alte acuze ce i se aduc, anume acelea de a fi antioccidental.

"Din contră, prin tot ceea ce a făcut în ultimii 25 de ani, ca lider respectat al societăţii civile şi ca antreprenor, dl Marian Munteanu a fost şi este un susţinător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societăţii şi către economia liberă de piaţă. Dl Marian Munteanu a susţinut mereu şi susţine cu consecvenţă integrarea europeană şi euroatlantică a ţării noastre. În ultimii ani, domnia sa a avut multe ocazii de a călători în ţări occidentale, unde a fost un avocat al României şi al colaborării ţării noastre cu marile ţări democratice ale lumii", se menţionează în scrisoarea deschisă a PNL .

Liberalii anunţă că, în săptămânile care vin, vor fi deschişi către colaborarea cu societatea civilă în cazul în care vor apărea iniţiative fără culoare politică de a se organiza dezbateri între candidaţi, de a se aduce pe agenda campaniei electorale probleme ale comunităţii locale din Bucureşti sau de a se monitoriza desfăşurarea campaniei electorale.

PNL solicită tuturor liderilor societăţii civile să ţină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă şi corectă, care să ajute cu adevărat cetăţeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizaţiile aflate în afara jocului politic îşi vor asuma în mod corect rolul lor.

Sursa: AGERPRES

×