x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL va sesiza Parchetul ICCJ în cazul lui Ridzi şi cere demisia acesteia

PNL va sesiza Parchetul ICCJ în cazul lui Ridzi şi cere demisia acesteia

19 Iun 2009   •   00:00

PNL cere demisia ministrului Tineretului Monica Iacob Ridzi şi anunţă că va sesiza Parchetul ICCJ, acuzând-o pe aceasta pentru modul în care a cheltuit fondurile destinate organizării Zilei Tineretului.



Anunţul a fost făcut, astăzi, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele PNL Crin Antonescu, care a precizat că liberalii se vor adresa şi conducerii Camerei în aces caz, Ridzi fiind şi deputat PDL, informează Mediafax.

Preşedintele TSD, deputatul Nicu Bănicioiu, a declarat, astăzi, că va solicita conducerii Camerei Deputaţilor constituirea unei comisii de anchetă pentru sumele cheltuite de MTS cu ocazia Zilei Tineretului, pe 2 mai, el acuzând-o pe ministrul Monica Iacob-Ridzi de deturnare de fonduri în foavoarea PDL.

Bănicioiu a apreciat că ministrul Tineretului s-ar face vinovată de "deturnare grosoloană" de fonduri, el argumentând că sumele cheltuite de MTS pentru evenimentele din 2 mai ar fi fost de 20 de ori mai mari decât cele practicate pe piaţă pentru evenimente similare.

Deputatul PSD a afirmat că, în baza unei proprii evaluări prin intermediul unor specialişti, artiştii, scena şi celelalte cheltuieli angajate de MTS pentru concertele din 2 mai nu ar fi costat, potrivit preţurilor din piaţă, mai mult de 30.000 de euro.

Bănicioiu a spus că MTS a cheltuit pentru cele două concerte aproximativ 800.000 de euro.

"Mă întreb de ce au fost făcute aceste cheltuieli exagerate tocmai la începutul campaniei electorale. Nu vreau să cred că o parte din bani au fost deturnaţi, prin anumite mijloace, către campania electorală a PDL sau campania electorală a Elenei Băsescu", a afirmat el.

Bănicioiu a spus că firmele la care a apelat MTS, prin încredinţare directă, pentru organizarea celor două concerte ar fi "firme de apartament", care nu ar mai fi gestionat evenimente similare.

Evenimentele organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), de Ziua Tineretului, au costat aproape 620.000 de euro, iar ministrul Monica Iacob-Ridzi susţine că nu regretă cât a plătit, ci că este mulţumită de rezultat şi că aproximativ 100.000 de tineri s-au distrat.

Ministerul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a organizat, vineri, o conferinţă de presă, pentru a răspunde acuzaţiilor din presă privind evenimentele de Ziua Tineretului. Ea a precizat că finanţarea programelor pentru tineret reprezintă doar 12,25% din întregul buget al ministerului şi că, la un eveniment pentru tineret organizat există 8-9 evenimente sportive, ministrul opinând că este nedrept să fie acuzată în fiecare zi că se ocupă mai mult de tineret, decât de sport.

Ministrul a spus că, din dorinţa de a organiza cel mai mare eveniment de tineret postdecembrist, nu s-a uitat la bani, interesând-o rezultatul.

Evenimentul şi-a atins scopul, adică aproximativ 100.000 de tineri s-au distrat în toată ţara de ziua lor, a spus Ridzi. Ei nu au participat doar la două concerte, în Bucureşti şi Costineşti, ci la o serie întreagă de evenimente sportive, culturale, artistice, de la arte marţiale, la teatru, folk până la streetdance. (V.A.)

×
Subiecte în articol: politic