x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL vrea postul de premier

PNL vrea postul de premier

de Monica Iordache Apostol    |    09 Dec 2009   •   00:00
PNL vrea postul de premier
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

După ce au primit de la Traian Băsescu, prin Călin Popescu Tăriceanu, oferta de a intra la guvernare cu PD-L, liberalii plusează şi cer postul de prim-ministru. Condiţia a fost pusă de liderul PNL, Crin Antonescu, iar liberalii sunt convinşi că pedeliştii au mare nevoie de ei pentru a nu-şi asuma singuri măsurile dure care se vor impune anul viitor.

"Singura împrejurare sau singura formulă în care cu cineva ca Traian Băsescu sau cu cineva ca Partidul Democrat se poate discuta o guvernare este cea în care partidul deţine funcţia de premier. Asta, ca să putem discuta. Nu spun neapărat că e suficient, sigur că ar însemna şi alte discuţii. După părerea mea însă, cu PD, aşa cum s-a dovedit şi în cazul nostru şi ulterior în cazul PSD, este practic imposibil de guvernat, dar ar fi singurul context în care s-ar putea deschide discuţia", a declarat ieri Crin Antonescu la Radio Guerrilla.

"DACĂ N-AM AVEA PRIMUL-MINISTRU, BĂSESCU NE-AR CĂLCA ÎN PICIOARE"
Senatorul PNL Dan Radu Ruşanu a explicat pentru Jurnalul Naţional că PNL vrea postul de prim-ministru pentru că, altfel, PD-L ar deţine toate poziţiile de putere în stat: are funcţia de preşedinte, ar avea-o pe cea de premier, plus majoritatea miniştrilor şi preşedinţia Camerei Deputaţilor. "În orice alianţă trebuie să existe un echilibru între partidele participante. Dacă PNL nu ar avea funcţia de prim-ministru, nu ar fi un act de participare din partea lui la guvernare, ci doar de susţinere necondiţionată a politicii PD-L. Niciodată PNL nu ar accepta acest lucru şi am solicitat funcţia de prim-ministru pentru a crea un echilibru într-un eventual parteneriat", a declarat Ruşanu.

Liberalii sunt convinşi că PD-L are nevoie de ei la guvernare, nu invers, pentru a împărţi cu un alt partid responsabilitatea măsurilor nepopulare pe care va trebui să le ia anul viitor: disponibilizarea unei părţi a bugetarilor, restructurările salariale, lipsa subvenţiilor în anumite domenii. "Eu ştiu ce pâine am mâncat patru ani de zile cu Traian Băsescu la guvernare şi aveam postul de prim-ministru. Dacă acum nu l-am avea, ne-ar călca în picioare", a explicat o sursă liberală.

O altă soluţie discutată de liberali este să dea votul de învestire oricărui guvern, apoi să treacă în opoziţie, dar ea a rămas doar la un nivel teoretic. "A câştigat Băsescu, să-şi facă guvern cu PD-L. Eu, ca parlamentar, sunt dispus să votez. Ştiu că ţara are nevoie de guvern. Ştiu că ţara are nevoie de buget, de Legea răspunderii fiscale, de multe alte legi importante. Eu sunt dispus, pentru aceste considerente, să dau necondiţionat votul de învestitură pentru orice fel de guvern. Să facă PD-L zece guverne, câte vrea", a precizat Puiu Haşotti.

Cât priveşte oferta lui Traian Băsescu, Haşotti a declarat că nu poate avea încredere în demersurile şi în acţiunile politice ale lui Traian Băsescu, care "în repetate rânduri a încercat să distrugă PNL" şi i-a lovit pe liberali, "fără nici un fel de temei", timp de patru ani. În schimb, a zis că trebuie să se mai gândească dacă ar accepta sau nu ca PNL să deţină postul de prim-ministru într-un guvern cu PD-L.

ANTONESCU ZICE CĂ TĂRICEANU E "FAN BĂSESCU"
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a relatat, tot la Radio Guerrilla, şi episodul din şedinţa conducerii liberale în care Tăriceanu i-a anunţat de oferta lui Băsescu. "La un moment dat, domnul Tăriceanu ne-a informat, ne-a adus la cunoştinţă, cu uşoară mândrie, faptul că a fost contactat de domnul Băsescu, nu în nenumărate rânduri, pentru că a vorbit despre un apel. Nu a ieşit vreun scandal.

Au existat anumite tensiuni pentru că eu i-am reproşat cumva declaraţia pe care domnia-sa a făcut-o, privitoare la faptul că PNL ar fi devenit sau s-ar fi comportat ca o remorcă a PSD sau, mă rog, căţeluş", a susţinut Antonescu. "Eu nu am sentimentul şi nu cred că, în afară de fanii domnului Băsescu, altcineva ar putea fi rămas cu sentimentul că eu sau PNL ne-am fi comportat ca nişte remorci ale PSD", a replicat liderul liberal. Întrebat dacă Traian Băsescu ar fi propus funcţia de premier liberalilor sau chiar lui Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu a replicat: "Eu nu ştiu acum ce i-a propus, ce nu i-a propus, că nu ascult telefoanele".

VIDEANU CREDE CĂ LIBERALII LE FORŢEAZĂ MĂNA
Prim-vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu spune că i se pare "un pic delicat să pui condiţii la prediscuţii, pentru a forţa mâna unei formaţiuni politice", făcând referire la declaraţiile liderului PNL, Crin Antonescu, privind acceptarea unei colaborări cu  premier liberal.

"PD-L rămâne consecvent ideii de a forma un guvern de dreapta, dar ni se pare un pic delicat să pui condiţii la prediscuţii, în ideea de a forţa mâna unei formaţiuni", a spus Videanu. El a ţinut să precizeze că PD-L, aşa cum a spus înainte de alegeri şi înainte de campania electorală, rămâne consecvent şi deschis total găsirii unei soluţii pentru un guvern de dreapta. Prim-vicepreşedintele PD-L a menţionat că încă nu au avut loc discuţii cu liberalii, instituţional preşedintele partidului fiind mandatat să le demareze.

"Dialogul instituţional se bazează pe principii, valori din care să rezulte un program de guvernare", a mai spus Videanu, precizând că guvernul de dreapta a dat rezultate foarte bune în perioada 2005-2006 şi mai puţin bune când a apărut compromisul politic, şi anume guvernare de dreapta şi susţinere în Parlament de stânga. Potrivit lui Videanu, reînnodarea acestui program de guvernare de dreapta şi continuarea lui vor fi benefice pentru întreaga societate.




Videanu nu a dorit să spună când se va putea veni în Parlament cu un nou guvern şi nici dacă PD-L ar putea accepta formula unui guvern minoritar susţinut în Parlament, arătând că partidul aşteaptă validarea rezultatului alegerilor.

VANGHELIE: GESTUL LUI ANTONESCU, NORMAL
Vicepreşedintele PSD Dan Nica a evitat să comenteze afirmaţia liderului PNL, Crin Antonescu, despre o posibilă colaborare PNL-PD-L în anumite condiţii. "Vă sugerez să aşteptaţi decizia Curţii Constituţionale", a răspuns Nica atunci când a fost chestionat de jurnalişti despre declaraţiile lui Antonescu. În schimb, preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, consideră normal ca liderul PNL, Crin Antonescu, să caute o formulă de "deschidere" către toate partidele.

"În calitate de lider al PNL, este normal să aibă o deschidere şi să se caute formule, în caz că se va dovedi că Traian Băsescu a câştigat alegerile corect, să caute o deschidere cu toate partidele", a precizat Vanghelie. El a adăugat că Antonescu a vrut, indirect, să transmită că se discută "degeaba", întrucât, în opinia sa, nimeni nu mai are încredere în Traian Băsescu. "Îl cunosc toţi pe Traian Băsescu. Nu cred că cineva din România, cel puţin din sistemul politic, mai are încredere în Traian Băsescu", a adăugat Vanghelie.

El a precizat că Traian Băsescu nu va redeveni preşedinte al României, întrucât a fraudat alegerile prezidenţiale. Vanghelie a mai spus că liderii PD-L Vasile Blaga, Adriean Videanu şi Radu Berceanu au avut luni o întâlnire la Ministerul de Interne, care a avut drept scop acoperirea fraudelor pe care le-a făcut PD-L. "Întâlnirea de acolo a fost pentru a stabili ca nu cumva să se afle unele dintre fraudele pe care le-au făcut şi să încerce cât mai mult să reţină PSD, să nu poată să depună dosarul foarte bine pregătit", a declarat Vanghelie.

 

UDMR: acord cu PNL, discuţii programate cu PD
După ce Klaus Iohannis a renunţat la funcţia de premier propusă, liderul UDMR, Marko Bela (foto), spune că situaţia majorităţii parlamentare constituite anterior s-a schimbat, aşa că Uniunea este "deschisă" oricărei formule de guvernare care să asigure stabilitate în ţară şi care să aibă în Parlament o susţinere transparentă şi un program anticriză corespunzător.

Preferinţa Uniunii este, desigur, continuarea colaborării cu PNL, "un partid serios", după cum spune Marko, astfel că ideea unui Guvern cu premier liberal este văzută ca una convenabilă pentru formaţiune. De altfel liderul Uniunii a admis că încă de luni a avut o întâlnire cu conducerea liberalilor, în virtutea acordului pe care l-a semnat cu PNL, pentru a discuta despre reconfigurarea situaţiei politice. Cum însă cele două formaţiuni nu pot constitui o majoritate, Marko spune că a "convenit" cu Emil Boc să aibă cât mai repede "discuţii", dar, a ţinut el să sublinieze, "nu este încă vorba de negocieri".

"Deocamdată nu vorbim de o anumită majoritate, în Parlament sunt patru partide, sunt posibile diferite formule majoritare pentru guvernare. (...) Nu putem exclude dialogul cu PD-L, e normal, am convenit cu Emil Boc să dialogăm cât mai repede", a declarat ieri Marko Bela după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii.

Pe de altă parte, cealaltă componentă a vechii majorităţi parlamentare de peste 60%, grupul minorităţilor naţionale, spune că încă nu s-a luat o decizie, după "schimbarea întregului peisaj politic" determinată de rezultatele alegerilor. Liderul grupului minorităţilor, Varujan Pambuccian, spune că au de ales între două căi: să rămână "sine die" un guvern fără nici o susţinere parlamentară şi, asfel, să se ajungă eventual la alegeri anticipate parlamentare, iar a doua cale ar fi găsirea unei formule de susţinere a Guvernului Negoiţă.

O decizie faţă de această situaţie politică, spune Pambuccian, ar urma să fie luată azi.
• Aniela Nine

 

Două suspiciuni de fraudă electorală trimise Curţii Constituţionale
Biroul Electoral Central (BEC) a decis ieri că două sesizări ale Alianţei PSD+PC de renumărare a voturilor în cinci secţii de votare din Caraş- Severin se încadrează la suspiciunea de fraudă electorală şi vor fi înaintate Curţii Constituţionale, a anunţat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

Muhuleţ a precizat că, în şedinţa de ieri a BEC, au fost "îndelungi dezbateri" în privinţa a două cereri ale Alianţei PSD+PC de renumărare a voturilor din secţiile 302, 162, 251, 188 şi 179 din Caraş-Severin, iar concluzia BEC este că aceste sesizări nu se încadrează în prevederile legale privind renumărarea voturilor, ci la suspiciunea de fraudă electorală, astfel că vor fi înaintate Curţii Constituţionale.

Potrivit lui Muhuleţ, Alianţa PSD+PC reclamă că pe listele electorale au apărut semnături, că ar fi votat, ale unor persoane care nu se află în ţară. BEC a analizat tot ieri şi sesizarea Alianţei PSD+PC privind renumărarea voturilor dintr-o secţie din Vaslui şi a decis că aceasta este de competenţa Biroului Electoral Vaslui, a mai spus Muhuleţ. El a arătat că la Vaslui au fost renumărate cele 3.000 de voturi nule şi s-a constatat că 42 dintre acestea sunt valabile, iar BEJ Vaslui a întrebat BEC dacă este de competenţa sa soluţionarea acestei probleme. "Este strict competenţa lor de a renumăra voturile de acolo", a precizat Marian Muhuleţ. 

 

TERMENUL DE CONTESTARE EXPIRĂ AZI
Purtătorul de cuvânt al BEC a precizat totodată că, potrivit legii, termenul în care PSD poate să depună la Curtea Constituţională o contestaţie privind invalidarea alegerilor la Curtea Constituţională expiră astăzi. Muhuleţ a spus că legea prevede că aceste contestaţii se depun la Curtea Constituţională în trei zile de la momentul votării, iar acest termen expiră miercuri.

El a arătat că dacă PSD ar face contestaţie prin care cere invalidarea alegerilor pe trei motive, şi anume numărul de voturi nule, compararea proceselor-verbale şi compararea CNP-urilor, aceasta ar trebui făcută la Curtea Constituţională care va valida alegerile numai după soluţionarea contestaţiilor. Muhuleţ a mai spus că dacă PSD va depune la BEC o cerere de renumărare a voturilor din secţiile de votare, BEC va analiza şi va decide în consecinţă. "Potrivit legii, BEC poate decide renumărarea voturilor dintr-o secţie de votare dacă găseşte erori în cazul proceselor-verbale", a adăugat Muhuleţ.

El a dat ca exemplu situaţia celor cinci secţii de vot din Caraş-Severin, la care Alinaţa PSD+PC a cerut renumărarea voturilor, arătând că, în acest caz, BEC nu a găsit erori şi neconcordanţe în procesele-verbale şi a decis că este de competenţa Curţii Constituţionale, încadrându-se la fraudă electorală şi nu a BEC.

VIDEANU: "TENTATIVĂ DE PRESIUNE PUBLICĂ"
Prim-vicepreşedintele PD-L, Adriean Videanu, spune însă, că demersul PSD de contestare a alegerilor este o tentativă de presiune publică. El a ţinut să precizeze că PD-L are argumente în aceste sens, unul dintre acestea fiind acela că toată legislaţia electorală a fost promovată de Dan Nica, în calitate de viceprim-ministru şi ministru de Interne, şi de la acea legislaţie nu s-a schimbat nici măcar o virgulă, cu excepţia a două secţii speciale, una în Prahova, unde sediul luase foc şi încă una stabilită, din eroare, într-un penitenciar.

În plus, a spus Videanu, în străinătate toate secţiile de vot au fost stabilite prin ordin al ministrului de Externe, Cristian Diaconescu. "În toate birourile secţiilor de vot au fost în majoritate coaliţia formată din PSD, PNL, UDMR, PRM şi PNG. Ni se pare absolut inadmisibil şi penibil să vii astăzi şi să conteşti exact pe cei care ţi-au fost aliaţi şi care au semnat procesele-verbale de la secţiile de votare", a mai spus Videanu.

El a comentat şi modul în care social-democraţii s-au raportat la rezultatele exit-poll-urilor, spunând că "am văzut cu toţii exuberanţa domnului Geoană, care la vederea rezultatelor exit-poll-urilor nu a reclamat absolut nici un fel de tentativă de fraudă, chiar mai mult, s-a grăbit să deschidă şampania". El a făcut un apel către toate autorităţile statului "să îşi facă datoria conform prevederilor legale". Ministrul interimar de Externe, Cătălin Predoiu, a declarat la rândul său că alegerile în străinătate s-au desfăşurat conform legii, corect şi transparent, că nu au existat nereguli sau fraude şi că MAE respinge orice încercare de atragere în "jocuri politice postelectorale, prin acuzaţii nefondate".

ORDIN SĂ SE ŞTEARGĂ ÎNREGISTRĂRILE
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat ieri că, potrivit unor informaţii pe care le-a primit, democrat-liberalii Blaga, Berceanu şi Videanu au cerut prefecţilor, în urma întâlnirii pe care au avut-o la MAI, să şteargă imaginile filmate de camerele video la secţiile speciale. "Am primit informaţii că, în urma întâlnirii pe care au avut-o ieri (luni - n.r.) la MAI, domnii Blaga, Videanu şi Berceanu au solicitat prefecţilor să facă tot ce le stă în putinţă să şteargă imaginile filmate de camerele de luat vederi la secţiile speciale", a spus Dragnea. El a arătat că PSD face apel la prefecţii din România să nu comită această ilegalitate.

CAMIOANE DE DOVEZI LA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Dragnea a mai spus că solicitarea PSD de anulare a alegerilor şi de repetare a turului al doilea se bazează pe "camioane" de probe. El a adăugat că PSD a luat decizia de a prezenta Curţii Constituţionale "o sinteză" a "camioanelor" de probe. "Este vorba de toate tipurile de fraudă posibilă. Discutăm de vot multiplu, de mită electorală, procese-verbale modificate la BEJ după ce au ieşit de la secţiile de vot şi multe altele", a spus Dragnea. Senatorul Dan Şova a afirmat că argumentele PSD constau în "fraudele masive comise, de la Botoşani la Călăraşi până la Constanţa".

El a spus că PSD poate demonstra că presupusa fraudare s-a făcut într-o singură direcţie. Dragnea şi Şova au depus ieri contestaţia PSD privind alegerile la Curtea Constituţională.

×
Subiecte în articol: alegeri 2009