x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Politicienii îmbunează perdanții

Politicienii îmbunează perdanții

de Maria Alifantis    |    16 Mai 2016   •   20:30
Politicienii îmbunează perdanții

Ca umare a presiunii publice, dar şi a plângerilor patronilor de localuri şi restaurante, parlamentarii din Comisiile Senatului au votat amendamentele privind modificarea Legii antifumat care, pe lângă faptul că redefinesc noțiunea de „spațiu închis”, adaugă încăperi speciale pentru fumători în incinta localurilor publice. Susținute de deputați şi senatori, amenadamentele prin care noțiunea de spațiu închis se redefineşte drept un spaţiu cu pereţi de jur-împrejur față de cum e în prezent, cu doi pereţi laterali, dar şi acvarii pentru fumători urmează să fie votate în plenul Senatului şi în plenul Camerei Deputaților, aceasta din urmă fiind for decizional. „Vreau să precizez un fapt: eu sunt fumătoare, dar nu susțin dreptul fumătorilor de a-i otrăvi pe ceilalți. Prin aceste amendamente patronii o să fie obligați să facă acele acvarii pentru fumători, astfel încât nefumătorii să nu fie deranjați de mirosul de țigară. O să fie mult mai bine pentru cei care lucrează în instituții de 10 etaje, cum este Parlamentul, cum este Guvernul, cum sunt multinaționalele. Cinstit acum, ce înseamnă să ieşi de la plus 18 grade la minus 10 pentru a fuma o țigară? Este aberant să nu ai voie să fumezi pe peron în gară, să nu ai voie să fumezi pe plajă!”, a comentat pentru Jurnalul Nați-onal senatoarea Cristiana Anghel, unul dintre cei mai vocali susținători ai modifi-cării Legii antifumat.

 

Întrebată dacă nu-i este teamă că vor fi acuzaţi că fac o treabă „în stil pur românesc”, senatoarea Anghel ne-a răspuns: „Nu și dacă se introduc amenzi foarte mari pentru patronii localurilor și restaurantelor sau directorii de instituţii care nu respectă legea. Pentru că și înaintea Legii antifumat, aceștia erau obligaţi să creeze spaţii pentru fumători și nu au făcut-o”.

×