Fostul premier Victor Ponta susţine că în ultimele două luni autorităţile de la Bucureşti au reuşit să exporte peste Prut "prostia, miopia şi dezinteresul caracteristic", iar, când cei de la Chişinău aveau cea mai mare nevoie de sprijin, liderii politici au plecat în vacanţă.
"Timp de mai mulţi ani, România a investit enorm în Moldova şi bine a făcut - sentimente, bani, proiecte, capital internaţional şi încredere. Aşa s-a ajuns ca premierul Iurie Leancă să semneze Acordul de Asociere la UE şi România să fie principalul partener comercial şi politic al Moldovei. Gazoduct, grădiniţe, SMURD, proiecte culturale, ajutor financiar şi instituţional, zeci de milioane de euro din banii noştri. Şi direcţia era corectă şi plină de rezultate palpabile! În ultimele două luni am reuşit însă să exportăm peste Prut prostia, miopia şi dezinteresul caracteristic de la Bucureşti! Trădarea Bucureştiului este cu atât mai condamnabilă cu cât nu ne mai aflăm în 1940, singuri împotriva unei URSS formidabil de puternică. Deci azi e pură laşitate şi prostie! Când cei de la Chişinău aveau cea mai mare nevoie de sprijinul nostru, liderii noştri politici au plecat în vacanţă", a scris Ponta vineri pe Facebook.
În opinia sa, situaţia este, până la urmă, "mult mai simplă" decât pare: la Chişinău pot conduce în continuare cei care ("indiferent de alte defecte") sunt pro-Europa şi pro-România (PD/ PL/ PLDM şi Leancă) sau cei care se declară cu mândrie ca fiind pro-Rusia (Dodon şi Usatâi), iar a treia cale nu există.
"Noi am refuzat să îl sprijinim pe Leancă (cel mai sincer şi onest pro-european şi român) pentru că în 2014 a votat cu Ponta. Am refuzat să sprijinim Partidul Liberal condus de Ghimpu şi Chirtoacă (cei mai consecvenţi şi asumaţi unionişti) pentru că au fost prieteni şi rude prin alianţă cu Băsescu. Am refuzat să sprijinim Partidul Democrat (cel mai puternic acum în Parlamentul de la Chişinău) pentru că este social-democrat şi partener al PSD. Am refuzat să sprijinim Guvernul Streleţ al PLDM pentru că a făcut şedinţa comună cu Guvernul României în septembrie la Neptun. Rusia nu suferă de orbirea conducătorilor de la Bucureşti. Dodon şi Usatâi sunt sprijiniţi puternic şi pe faţă şi în cazul alegerilor anticipate pot câştiga şi Parlamentul şi Guvernul şi vor alege şi noul preşedinte (mandatul celui actual expiră în martie anul acesta)", a mai scris Ponta.
Fostul premier a afirmat că ştie "sigur" că există cancelarii europene în care se gândeşte "mai bine să nu îl mai irităm pe Putin şi cu Moldova" şi "să îi dăm această ţară mică şi 'neimportantă'".
"Dar ceea ce pentru alţii poate fi 'Real Politik' pentru noi este pur şi simplu trădarea interesului nostru naţional. Exact când era nevoie mai mare la Bucureşti şi Chişinău, sunt cei mai slabi şi inadecvaţi lideri! Am văzut că preşedintele Timofti al Moldovei (un om de treabă şi bun la suflet, dar total rupt de realitate şi influenţat negativ de oameni cu resentimente personale) tocmai l-a decorat pe preşedintele Iohannis (cel care a 'contribuit' mult în ultimul an la situaţia Moldovei prin faptul că nu a făcut absolut nimic!). Cred că amândoi merită să fie decoraţi de Vladimir Putin pentru modul în care dau pe tavă Moldova înapoi Rusiei (după ce în 2014 fraţii noştri de peste Prut ajunseseră în cel mai apropiat punct de România şi Europa din ultimii 75 ani). 'Ghinion' ar spune unii - eu doar spun că este cea mai gravă afectare posibilă a intereselor naţionale româneşti din 1940 şi până azi! Mai sper încă în faptul că la Chişinău (nu la Bucureşti, din păcate) se vor găsi în ceasul al 13-lea nişte minţi luminate care să salveze situaţia! Dar speranţa e din ce în ce mai mică", a încheiat fostul prim-ministru.