x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta cere convocarea de urgenţă a CSAT pentru demiterea directorului STS

Ponta cere convocarea de urgenţă a CSAT pentru demiterea directorului STS

24 Ian 2014   •   13:19
Ponta cere convocarea de urgenţă a CSAT pentru demiterea directorului STS

Premierul Victor Ponta a solicitat, conform unor surse citate de Antena 3, convocarea în regim de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Ponta va solicita demiterea şefului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marcel Opriş, organismul care a dovedit cele mai mari deficienţe în gestionarea tragediei aviatice din Apuseni, în urma căreia Adrian Iovan şi Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa.

Potrivit legii, convocarea CSAT se face, în mod extraordinar, la solicitarea preşedintelui ţării, cel care l-a numit în funcţie pe Opriş în 2005, sau a unei treimi din numărul membrilor CSAT.

În condiţiile în care Traian Băsescu nu a avut nicio reacţie în urma tragediei aviatice produsă luni, solicitarea va fi făcută de premierul Victor Ponta, în calitate de vicepreşedinte al CSAT, şi a miniştrilor din cabinetul său care au statut de membri ai organismului.

Este vorba despre ministrul Apărării, Mircea Duşa, cel de Interne, interimarul Gabriel Oprea, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, al Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Economiei, Dominic Gerea, şi cel de Finanţe, vicepremierul Daniel Chiţoiu.

Conform Legii 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea CSAT, Consiliul “lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri prin consens”.


×