Premierul Victor Ponta a analizat trei scenarii privind referendumul din 29 iulie, luand in calcul invalidarea presedintelui Traian Basescu, validarea sa cu majoritatea voturilor sau reintoarcerea acestuia la Cotroceni, chiar daca votul electoratului au fost impotriva lui.
"Exista trei scenarii. Daca Traian Basescu este demis de cei 9 milioane veniti la vot, candidatul USL este Crin Antonescu si va fi sprijinit de toate partidele. Al doilea scenariu - nu vin 9 milioane de romani la vot, dar majoritatea din 8 milioane voteaza pentru demiterea lui Traian Basescu. Al treilea scenariu, nu vin 9 milioane, dar majoritatea sunt pentru ramanerea in functie a lui Traian Basescu", a speculat Ponta, la Realitatea TV.
"Al doilea scenariu este cel mai rau pentru Romania, inseamna blocajul politic total. O sa avem la Cotroceni un presedinte ilegitim contra unei majoritati legitime. Nu poate exista alta solutie decat acceptarea de catre Traian Basescu a faptului ca nu mai are legitimarea de a sta la Cotroceni", a spus Ponta, adaugand, insa, ca nu se asteapta la o demisie de onoare din partea lui Basescu.
Ponta a declarat ca nu poate exista o coabitare cu presedintele suspendat, vorbind din experienta.
"Spre deosebire de domnul Traian Basescu nu vreau sa mint. El nu e dispus sa colaboreze cu noi. Am incercat, nu s-a putut. Domnul Basescu nu o sa-si dea nicio demisie si vom sta pana in noiembrie intr-o stare ingrozitoare de indecizie. La doua zile dupa referendum vine FMI, apoi trebuie sa validam bugetul, apoi sa ne pregatim pentru iarna si vom avea o iarna grea, nu mai sunt subventii. I-am propus domnului Basescu sa demisionam amandoi, pentru a rezolva blocajul, nu a vrut", a spus Ponta.
Premierul a comentat si declaratiile lui Traian Basescu, care a afirmat ca, daca ramane la Cotroceni, este dispus sa organizeze alegeri anticipate in septembrie, cu conditia ca Parlamentul sa devina unicameral si sa-si reduca numarul de mebri la 300.
"In tehnica negocierii, cand pui conditii imposibile inseamna ca nu vrei. Nu exista un motiv mai important si mai legitim, decat atunci cand poporul care te-a ales, voteaza impotriva ta. Sa fii presedinte impotriva oamenilor nu functioneaza. Domnul Basescu a zis de cateva ori ca e normal sa nu mai fie popular dupa atatia ani de criza. Eu am dat doua exemple de doua tari, Grecia si Italia. In ambele tari, presedintii sunt cei mai populari oameni politici. Cei care au cazut au fost prim-ministrii. De fapt, domnul Basescu a fost prim-ministru, nu presedinte. De aceea este adus in fata unei motiuni de cenzura a populatiei pe care cred ca o va pierde", a spus Ponta.
Acesta a facut un apel catre cetateni sa vina la vot.
"Sunt convins ca domnul Traian Basescu isi va indemna oamenii, indirect, sa nu se prezinte la vot. Eu, impreuna cu Crin Antonescu, am facut partea noastra. L-am adus pe Traian Basescu in fata judecatii poporului. Eu in continuare cred ca intr-un moment decisiv pentru poporul nostru vor veni 9 milioane de romani interesati de viitorul acestei tari".
Premierul s-a referit si la cele 11 intrebari venite din partea presedintelui Comisiei Europene, Jose Barroso.
"Domnul Barroso a actionat foarte constructiv. El este un fel de prim-ministru al Europei si chiar asa m-a si abordat. Tu esti omologul meu in Romania. Avem aceste 11 ingrijorari, te rog sa imi raspunzi. Am trimis raspunsurile inca de vineri, in forma de draft, am vorbit telefonic chiar si in urma cu o ora. Pe fond, problema este rezolvata. Din punct de vedere al imaginii, insa, problema persista", a spus Ponta.