x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta despre organizarea unui referendum pe Justiţie simultan cu europarlamentarele: A zis CCR că se poate

Ponta despre organizarea unui referendum pe Justiţie simultan cu europarlamentarele: A zis CCR că se poate

27 Mar 2019   •   13:26
Ponta despre organizarea unui referendum pe Justiţie simultan cu europarlamentarele: A zis CCR că se poate

Preşedintele Pro România, fostul premier Victor Ponta, a declarat miercuri că un referendum pe Justiţie se poate organiza simultan cu alegerile europarlamentare deoarece există o decizie a Curţii Constituţionale în acest sens şi a subliniat că scrutinul popular va fi şi validat dacă întrebarea adresată va fi una concretă şi nu formulată la modul general.

"A zis Curtea Constituţională că se poate organiza. Curtea Constituţională a dat, în ultima perioadă, vreo 99 de decizii care au plăcut domnului Dragnea şi una care nu i-a plăcut. Nu avem cum să o respectăm pe aceea care nu i-a plăcut din moment ce le respectăm pe cele 99 care i-au plăcut. Eu vreau să vă spun un lucru despre referendum: depinde foarte mult de întrebare. Dacă e o întrebare generală, probabil că nu o să intereseze pe nimeni. Dacă e ceva foarte concret, pe care oamenii pot să îl înţeleagă şi asupra cărora oamenii au o părere, atunci va avea succes, în sensul că vor participa toţi şi sunt convins că va fi şi validat. Dacă pui o întrebare pe care oamenii o înţeleg toţi şi anume - o persoană condamnată de judecători pentru fapte care au legătură cu funcţia lui în ultimii cinci ani, conform legii, o persoană condamnată pentru asemenea fapte nu poate să fie membru al Guvernului, ministru al Culturii sau ministru al Sportului. Cum poate aceeaşi persoană, care nu poate să fie ministru în Guvern, să fie preşedinte al ţării, preşedinte al Parlamentului sau cum poate să fie deputat sau senator? Nu s-ar putea. Dacă mă întrebaţi pe mine, eu aş vota să nu se poată cât e perioada prevăzută de legea penală. Te duci şi faci altceva. Dacă e o asemenea întrebare, eu mă duc la vot şi votez 'da'", a precizat Victor Ponta, la Biroul Electoral Central, unde a depus lista candidaţilor Pro România pentru alegerile europarlamentare din luna mai.

În aceste zile, preşedintele Klaus Iohannis se consultă cu societatea civilă şi cu asociaţiile de magistraţi în contextul în care intenţionează să iniţieze, pe 26 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare, un referendum pe Justiţie. AGERPRES

×
Subiecte în articol: victor ponta