"Mă bucur când sunt criticat de la Moscova pentru faptul că-mi doresc alături de prim-ministrul Iurie Leancă ca Moldova să fie în Uniunea Europeană până în 2018-2019. Poate că e un obiectiv prea ambiţios, dar, dacă nu ai obiective ambiţioase, nu le atingi. Cred că reunirea României cu Moldova în cadrul Uniunii Europene, nu în alt fel, e un obiectiv strategic pentru Guvernul pro-european de la Chişinău şi pentru Guvernul României şi pentru toţi cei care văd un viitor pro-european pentru Republica Moldova", a afirmat Ponta, conform Agerpres.
Departamentul de Informare şi Presă din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei a transmis, într-un comentariu postat marţi pe site-ul oficial de internet, că Moscova îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu declaraţiile premierului român Victor Ponta cu privire la viitorul Republicii Moldova, făcute la o întâlnire cu activişti ai Partidului Social Democrat la Alba Iulia.
Potrivit acestei surse, din apelurile deschise ale candidatului la funcţia de preşedinte al României 'de a înfăptui a doua mare unire în 2018' rezultă clar că anumite cercuri politice de la Bucureşti alimentează în continuare planuri anexioniste faţă de ţara vecină neutră şi suverană.
Citește pe Antena3.ro



