x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Nu a existat nicio reformă în Justiţie, totul a fost o chestiune de imagine

Ponta: Nu a existat nicio reformă în Justiţie, totul a fost o chestiune de imagine

05 Ian 2013   •   17:40
Ponta: Nu a existat nicio reformă în Justiţie, totul a fost o chestiune de imagine
Sursa foto: Intact Images

Primul ministru Victor Ponta a declarat ca nu a fost făcută nicio reformă în domeniul justiţiei şi a afirmat că şeful statului "nu a înţeles niciodată Justiţia cu adevărat".

"Sunt foarte hotărât să fac reforma în justiţie şi am vorbit şi cu doamna Pivniceru despre acest lucru. (...) Nu a fost nicio reformă în Justiţie, totul a fost o chestiune la vârf, de imagine şi de putere. Problema sunt cele trei milioane de dosare şi cei care se judecă trei ani în România. Reforma în Justiţie o să fie doar atunci când pe cei care se bat cu bâte şi pistoale îi arestăm iar ceilalţi să se judece în stare de libertate şi atunci când spune judecătorul da, îi arestăm", a spus Ponta.

Ponta a mai spus că una dintre propunerile pe o să le facă o să fie aceea ca Parlamentul şi Justiţia să lucreze şi în luna iulie. "Nu se pot primi termene (în Justiţie) în iulie că este vacanţă", a afirmat premierul.


×