Premierul Victor Ponta, copreşedinte al Uniunii Social Liberale, a declarat joi că va discuta cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii, despre disfuncţionalităţile din ultima perioadă în drum spre Congresul UDMR, care va avea loc sâmbătă, la Miercurea Ciuc.
Preşedintele PSD a subliniat că USL trebuie să rămână unită şi a arătat că aşteaptă de la liberali acelaşi comportament pe care îl au social-democraţii - să-şi respecte angajamentele luate în protocol.
"Sâmbătă, împreună cu dl Antonescu mergem la Congresul UDMR şi avem timp pe drum să discutăm şi să găsim soluţiile cele mai bune. Evident că USL trebuie să rămână unită şi este evident că toate problemele pe care le avem acum la guvernare trebuie tot aşa, cu inteligenţă, cu responsabilitate să se rezolve şi să prevenim în viitor disfuncţionalităţile, aşa cum au fost cele din ultimele zile", a declarat Victor Ponta la Leipzig, unde a fost prezent la manifestările prilejuite de 150 de ani de social-democraţie germană.
Protocol USL
Întrebat dacă în viitorul protocol USL se va negocia paritatea, preşedintele PSD a răspuns că nu aceasta a fost problema.
"Problema a fost de asumare a responsabilităţii şi de faptul că noi, PSD, sigur, având funcţia de prim-ministru, eu îmi asum principala responsabilitate, însă guvernarea este comună. Şi nu era corect ca unii liberali, de care sunt foarte mulţumit, să fie doar miniştri, iar alţii să fie în opoziţie pe la televizor. Cred că mesajul nostru de solidaritate, de seriozitate s-a înţeles destul de bine, însă, într-adevăr, sper ca în zilele care urmează să se dovedească nu doar că liderii PNL l-au înţeles, ci toţi colegii noştri de la PNL. Noi suntem solidari cu liberalii în toate momentele dificile, normal, care, inevitabil, pot apărea", a afirmat premierul Ponta, adăugând că social-democraţii "au o tradiţie" în a respecta ceea ce au promis.
Remaniere
Întrebat dacă intenţionează să facă remanieri guvernamentale, premierul a arătat că acestea vor ţine exclusiv de activitatea respectivului minister, şi nu vor fi de natură politică.
Deocamdată, a adăugat el, nu este cazul de vreo remaniere. "Dacă va fi cazul, şi vă spun de pe acuma că până astăzi nu a fost, dar dacă va fi cazul de vreo schimbare la conducerea vreunui minister nu voi face niciodată vreo schimbare pe criteriul politic - că e vorba de un liberal, de un social-democrat sau de vreun conservator", a precizat şeful Executivului.
Referendum
Răspunzând unei întrebări, premierul a spus că referendumul pentru revizuirea Constituţiei va avea loc cel mai târziu la sfârşitul lunii octombrie. El a arătat că nu poate urmări toate modificările aduse până în prezent Legii fundamentale, referindu-se la o serie de propuneri ale liberalului Tudor Chiuariu, dar a adăugat că susţine ideea de a avea un control mai mare al Parlamentului asupra Guvernului.
"Control mai mare al Parlamentului asupra Guvernului e un lucru bun şi necesar, dar aceasta nu înseamnă că activitatea de zi cu zi a Guvernului n-o înţelegem ca pe ceva care nu poate să aştepte. Uneori trebuie să luăm decizii în Guvern într-o oră sau într-o zi şi niciodată Parlamentul nu va putea să aibă un asemenea ritm. De asta Executivul are alte proceduri. Dar ideea de bază de control al Parlamentului asupra Guvernului e un principiu cu care sunt total de acord", a afirmat premierul Ponta.
Congres
Miercurea Ciuc va găzdui sâmbătă, la Sala Sporturilor, cel de-al XI-lea Congres al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), la care urmează să fie adoptat noul Statut al Uniunii. De notat că evenimentul nu va aduce schimbări la nivelul conducerii Uniunii, ci doar va contura principalele platforme ideologice şi va decide înfiinţarea unei organizaţii de femei.
“Vom asista la evenimentul de cea mai mare amploare din cei 24 de ani de existenţă a Uniunii, întrucât sunt invitate să participe peste 1.000 de persoane, dintre care 777 delegaţi, 100 de invitaţi şi peste 100 de reprezentanţi ai presei” - a declarat secretarul general al UDMR, Kovács Péter, coordonatorul principal al Congresului.
Kovács Péter a adăugat totodată că, la evenimentul de sâmbătă vor fi prezenţi numeroşi politicieni din România şi Ungaria, printre ei aflându-se şi preşedinţii partidelor de guvernământ din cele două state.