Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat, luni, că dacă premierul Viorica Dăncilă nu va veni până miercuri în Parlament cu un guvern restructurat, parlamentarii formaţiunii sale vor vota moţiunea de cenzură.
"Aşteptăm ca miercuri doamna Dăncilă să vină cu formula de restructurare a Guvernului. Dacă nu vine miercuri - şi practic suntem în situaţia în care în plus faţă de Ministerul Mediului, al Energiei, Relaţia cu Parlamentul, Ministerul de Interne, cred că miercuri sau joi nu o să mai avem nici ministru al Educaţiei, atunci e foarte clar că nu avem nicio altă variantă, am făcut tot ceea ce ţinea de noi să încercăm să găsim o soluţie raţională - vom vota toţi parlamentarii PRO România moţiunea de cenzură pe care sper să o depună cei de la PNL şi USR", a declarat Ponta, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că, după ce prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat săptămâna trecută că va veni miercuri în Parlament, le-a cerut colegilor săi să îşi anuleze deplasări în străinătate, mizând pe faptul că aceasta se va ţine de cuvânt.
"Doamna Dăncilă a zis că vine miercuri cu Guvernul restructurat. Dacă nu vine, atunci e foarte clar pentru noi că totul este un joc împotriva ideii de guvernare şi vom vota cu toţii moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi USR. (...) Doamna Dăncilă mie mi-a spus - nu altora, nu la televizor - că pe 1 septembrie vine cu un guvern restructurat, cu maxim 18 miniştri, cu o restructurare clară a administraţiei publice, cu politici... Suntem deja în 16... (...) Dacă nu vine, ce să mai spună? Că mai face un CEx? Păi sunt trei CEx-uri pe zi. (...) E o chestie neserioasă. (...) Ministerul Educaţiei nu mai are ministru. Ce să mai vorbim de Energie, de Mediu? Trebuie, de fapt, prin moţiunea de cenzură să îngropăm un guvern care e mort deja. Toată lumea ştie că e mort, doar că acum toată lumea aleargă prin jur, cine îl îngroapă. Asta e, votăm moţiunea", a spus el.
Ponta a menţionat că, în urma discuţiilor cu PNL şi USR, a reieşit că liberalii îşi vor asuma guvernarea, în schimb "cei de la USR o dau pe după cireş". El a subliniat că PRO România nu va face parte dintr-un guvern cu cele două formaţiuni.
"Mă caută toată lumea (n.r. - pentru moţiune). La televizor mă înjură şi apoi primesc mesaje. Azi am primit de la USR: să ne vedem. (...) Şi ăştia sunt dedublaţi, triplaţi, ca PNL. Vine Ludovic Orban la mine în birou şi zice aşa... după care mă înjură nu ştiu care la televizor. La USR la fel", a arătat el.
Liderul PRO România s-a declarat nedumerit de faptul că unii membri ALDE au acceptat să facă parte din Guvern.
"Zău dacă înţeleg, cum să te duci să te propună Dăncilă pe o funcţie pe care oricum nu o s-o ocupi. Eu aveam o părere bună, de exemplu, despre Graţiela Gavrilescu. Nu înţeleg ce le-a făcut, cred că le-a făcut farmece. Nu era clar că nu îi pune nimeni miniştri? Era totul o păcăleală. (...) Măcar Ramona Mănescu a fost şmecheră de la început, a fost deşteaptă. Nu şi-a dat demisia. Şi stă cât va mai sta Guvernul", a afirmat Ponta.