x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea avea loc în septembrie sau octombrie

Ponta: Referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea avea loc în septembrie sau octombrie

02 Feb 2013   •   16:07
Ponta: Referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea avea loc în septembrie sau octombrie
Sursa foto: Stefan Teodorescu/Intact Images

Referendumul privind revizuirea Constituţiei ar putea să fie organizat la sfârşitul lunii septembrie sau în octombrie, cu condiţia ca Parlamentul să finalizeze textul până la sfârşitul sesiunii parlamentare de primăvară, a declarat vineri premierul Victor Ponta.

"Dacă ne ţinem de calendar şi eu personal cred că putem să ne ţinem, şi actualul Parlament să nu plece în vacanţă în iulie înainte de a finaliza textul de revizuire a Constituţiei, atunci avem într-adevăr, sfârşit de septembrie, octombrie, după ce mai discutăm, mai vedem încă o dată, întrebăm pe toată lumea, avem ocazia să facem referendumul de validare a revizuirii Constituţiei", a afirmat Victor Ponta la Realitatea TV.

Printre modificările care vizeză Legea Fundamentală se numără atribuţiile preşedintelui României, numirea judecătorilor CCR, dar şi atribuţiile Guvernului.

Victor Ponta a afirmat, pe 28 ianuarie, că ar vrea ca prin modificarea Constituţiei preşedintele să aibă un rol clar de arbitru, iar treburile de zi cu zi ale ţării să aparţină premierului.

×