Deputatul PSD Adrian Nastase s-a declarat deranjat de afirmatia facuta recent la Scoala de vara a TSD de catre presedintele partidului, Mircea Geoana, potrivit careia "unii au lasat datorii la partid, dar se plimba cu Mercedesul". "Din pacate, domnul Mircea Geoana nu cunoaste unele prevederi legale. Reprosul cu privire la cheltuielile determinate de folosinta unui autoturism Mercedes este nefondat", afirma Nastase intr-un comunicat de presa. El a reamintit ca prin Hotararea CSAT s-a instituit, pentru o perioada de un an, dreptul de a beneficia de un autoturism si doi angajati ai SPP, in calitate de fost prim-ministru si de presedinte al Camerei Deputatilor.
DESOLIDARIZARE. Fostul premier a mentionat ca nu se asteapta ca actuala conducere a PSD sa sara in apararea fostului sau presedinte si a candidatului la prezidentiale in 2004, acuzat pentru derularea campaniei electorale din 2004. "Dar mi se pare profund imoral ca, in conditiile in care, in mod aberant, DNA ma acuza de primirea de pixuri si afise electorale ca argument de «mare coruptie», alaturi de primirea de termopane, conducerea partidului sa se «solidarizeze» cu DNA prin acuzatii incorecte legate de finantarea campaniei electorale", a conchis Adrian Nastase. El s-a intrebat, in acest context, care au fost contributiile financiare ale unora dintre colegii de partid in perioada 2000-2004. Nastase a mai aratat ca "dupa alegerile parlamentare si inainte de turul doi la prezidentiale, ei au oprit «motoarele» pentru a-si imparti posturile de ministri, indiferenta pentru turul al doilea al prezidentialelor dand peste cap insa aceste calcule".
DATORII
|
Adrian Nastase i-a dat o replica lui Mircea Geoana si in ceea ce priveste reprosurile acestuia ca fostul lider PSD nu si-a platit datoriile catre partid. Nastase spune insa ca si-a platit intotdeauna datoriile si o va face si pe viitor. "Exista, din pacate, in PSD colegi care nu si le-au platit, mai ales pe cele morale", afirma Nastase. El a reamintit ca in 2005 a fost vandut un imobil - sediu de partid la Constanta, iar suma obtinuta - doua milioane de lei - a fost folosita pentru acoperirea cheltuielilor curente, inclusiv pentru salariile celor nou-angajati la sediul central si la plata unor consilieri din strainatate,
in loc sa se achite datoriile.
|
Citește pe Antena3.ro