Aproape 200 de persoane, între care unele cu dosare penale, candidează în judeţul Prahova pentru cele 16 mandate de parlamentar, printre candidaţi numărându-se actuali deputaţi şi senatori, aleşi locali, pensionari, dar şi oameni care nu au mai făcut politică.
Potrivit datelor Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Prahova, au rămas definitive candidaturile propuse de 10 formaţiuni politice şi cea a unui independent.
În Prahova sunt disponibile 11 mandate de deputat, pentru care candidează 135 de persoane, între care un independent, şi cinci de senator, pentru care candidează 64 de persoane, arată sursa citată.
Printre cei care candidează la alegerile din decembrie se află actuali parlamentari, aleşi locali, pensionari, dar şi oameni care nu au mai făcut politică, iar unii dintre candidaţi au dosare penale care se află în diverse stadii.
Deputatul Sebastian Ghiţă, care candidează din partea PRU, el aflându-se pe locul al doilea la Camera Deputaţilor, este trimis în judecată de procurorii DNA Ploieşti pentru mai multe fapte de corupţie în două dosare, în unul dintre ele alături de fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, iar în celălalt, alături de foşti şefi de Parchete şi din Poliţie. Totodată, Ghiţă este urmărit penal în dosarul cumnatului fostului premier Victor Ponta, Iulian Herţanu, şi în dosarul cunoscut sub numele "Ghiţă-Ponta-Blair".
De asemenea, senatorul Andrei Volosevici, trimis în judecată de procurorii DNA Ploieşti, în luna iunie, pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă, fapte care, conform procurorilor, ar fi fost săvârşite în timpul mandatului de primar al municipiului Ploieşti, candidează pe lista ALDE pentru Camera Deputaţilor.
Andreea Cosma, fiica fostului preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, candidează din partea PSD la Camera Deputaţilor, aflându-se pe locul al şaptelea. Andreea Cosma, notar public la data faptei, a fost trimisă în judecată de DNA Ploieşti, în decembrie 2015, într-un dosar privind vânzarea la preţuri subevaluate a unor terenuri ale cazărmii "Ciuperceasca", intrată în activul Parcului Industrial Plopeni în urma unui schimb de terenuri cu MApN, fiica lui Mircea Cosma fiind acuzată de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată.
Totodată, fosta primăriţă a comunei Gorgota, Veronica Diaconu, condamnată pe fond într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri, se află pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor a PRU.
Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase candidează pentru un nou mandat de deputat pe listele PNL.
Fostul ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, deschide lista ALDE pentru Camera Deputaţilor, iar Diana Severin, fosta şefă a Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, aflată în proces cu fostul şef al ANAF Sorin Blejnar, se află pe locul al treilea pe lista pentru Camera Deputaţilor.
De asemenea, fostul director SIE Teodor Meleşcanu deschide lista pentru Senat a celor de la ALDE.
În judeţul Prahova vor fi amenajate 623 secţii de votare, peste 670.000 de alegători fiind aşteptaţi la urne. AGERPRES