Fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost audiat, ieri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în calitate de martor într-un dosar privind despăgubirile ilegale de la ANRP. Chiar dacă liderul PNL Bucureşti a evitat să dea detalii, surse judiciare au dezvăluit că procurorii au vrut să afle mai multe despre numirea fostei şefe de la DIICOT, Alina Bica, în Comisia pentru stabilirea despăgubirilor.
După ce şi-a pus liberalii în cap vorbind despre o posibilă alianţă cu partidul lui Traian Băsescu, Cătălin Predoiu a dat de alte probleme. De data aceasta mult mai grave. Fostul ministru al Justiţiei a fost citat, ieri, de procurorii DNA, unde a fost chemat să dea declaraţii într-un dosar legat de despăgubirile ilegale acordate de ANRP. Pe surse, au apărut însă informaţii că liderul PNL Bucureşti a fost chestionat de procurori despre modul în care fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost numită în Comisia pentru stabilirea despăgubirilor din cadrul ANRP. Pentru Predoiu, abia de aici încep problemele. În 2010, pe vremea când era ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu i-a propus premierului de la acea vreme, Emil Boc, doi secretari de stat din cadrul ministerului pe care îl conducea, pentru Comisia de stabilire a despăgubirilor: Alina Bica şi Lidia Barac. “Această procedură a fost respectată perfect legal de Ministerul Justiţiei. Alte detalii nu vă pot oferi pentru că nu doresc să prejudiciez mersul anchetei”, a spus Predoiu, după ce a dat ochii cu procurorii. Liberalul a evitat, totuşi, să precizeze dacă procurorii l-au întrebat ceva despre numirea Alinei Bica în “comisia de făcut bani” de la ANRP. "Am dat o declaraţie de martor în legătură cu aplicarea unei proceduri de desemnare a unui reprezentant al Ministerului Justiţiei într-un grup de lucru interministerial. Am arătat că această procedură cuprindea emiterea unei adrese de la Secretariatul general şi trimiterea unei adrese de răspuns de la Ministerul Justiţiei către Secretariatul general", s-a rezumat să precizeze liderul liberalilor de la Bucureşti.
DNA a instrumentat până acum cinci dosare privind despăgubirile supraevaluate acordate de ANRP. Trei dintre dosare sunt deja în faza de judecată, iar în alte două se fac cercetări.