x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prefectul de Vrancea, eliberat din funcție de Guvern

Prefectul de Vrancea, eliberat din funcție de Guvern

31 Mai 2019   •   13:14
Prefectul de Vrancea, eliberat din funcție de Guvern

Guvernul României a adoptat, în şedinţa de joi, o hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Vrancea de către Sorin Ionel Florin Hornea, potrivit unei informări de presă a Guvernului.
Executivul a decis, printr-o altă hotărâre, numirea în funcţia de prefect al judeţului Vrancea a lui Ticu Costandache, actualul şef al Direcţiei Agricole Vrancea.
Ticu Costandache a ocupat în trecut mai multe funcţii în cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, printre care cea de şef al Serviciului de coordonare a activităţii consiliilor locale, şef al Serviciului monitorizare proiecte şi director al Direcţiei Administraţie Publică şi Juridică. Din 2014 a condus Direcţia Agricolă Judeţeană Vrancea.
Noul prefect va fi instalat în funcţie săptămâna viitoare, după publicarea deciziei de numire în Monitorul Oficial. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: prefect vrancea