x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Premierul Dăncilă - întrevedere cu preşedintele CEDO

Premierul Dăncilă - întrevedere cu preşedintele CEDO

19 Sep 2019   •   16:16
Premierul Dăncilă - întrevedere cu preşedintele CEDO

Premierul Viorica Dăncilă l-a primit joi, la Palatul Victoria, pe preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, Linos-Alexandre Sicilianos, context în care şefa Executivului de la Bucureşti a reiterat încrederea pe care România o are în CEDO, în rolul său de a proteja drepturile şi libertăţile fundamentale.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis AGERPRES, în cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre progresele realizate de Curte în vederea eficientizării activităţii, ca parte a procesului de reformă a instituţiei, cu accent pe viitorul sistemului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

"Premierul Viorica Dăncilă a subliniat că autorităţile române participă activ la acest proces de reflecţie şi reformă cu privire la viitorul sistemului Convenţiei. De asemenea, prim-ministrul a reiterat încrederea pe care România o are în Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în rolul său de a proteja drepturile şi libertăţile fundamentale şi a subliniat ataşamentul faţă de valorile Consiliului Europei", se arată în comunicatul citat.

La rândul său, preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului a apreciat buna colaborare cu autorităţile române.

La întrevedere au mai participat secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, şeful Cancelariei prim-ministrului, Costin Mihalache, şi agentul guvernamental al României la CEDO, Maya Teodoroiu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: viorica dancila cedo