Răspunsurile scrise, transmise, ieri, de către preşedintele Klaus Iohannis premierului Vorica Dăncilă, prin care au fost argumentate refuzurile cu privire la numirea în funcţia de ministru al Justiţiei, al Fondurilor Europene şi al Românilor de Pretutindeni, sunt identice. Iohannis invocă faptul că niciuna dintre persoanele propuse “nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex”. Preşedintele a ţinut să anunţe acest demers, printr-o declaraţie de presă, în care nu a ezitat, din nou, să atace PSD şi să facă lobby pentru referendumul pe justiţie pe care l-a declanşat, îndemnând populaţia să voteze “DA”, la ambele teme propuse.
“Prin adresa nr. 5/2545 din data de 18 aprilie 2019, ce înlocuieşte cererea înaintată în data de 17 aprilie 2019, aţi propus numirea domnului Eugen Nicolicea în funcţia de ministru al Justiţiei, ca urmare a propunerii de constatare a vacanţei funcţiei prin demisia domnului Tudorel Toader. Faţă de documentaţia transmisă, analizând îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcţie a candidatului propus, statuate prin jurisprudenţa instanţei constituţionale, apreciez că persoana propusă nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex al justiţiei”, se arată în prima scrisoare transmisă de Klaus Iohannis premierului Dăncilă.
Texte identice se regăsesc şi în scrisorile privind argumentaţia refuzului numirii Oanei Florea, la Ministerul Fondurilor Europene, şi a lui Liviu Tit Brăiloiu, pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Şi toate cele trei scrisori conţin un paragraf, prin care Iohannis arată că “prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie (…), urmează să înaintaţi o altă propunere pentru funcţia de ministru al Fondurilor Europene care, pe lângă respectarea condiţiilor prevăzute de lege, în mod necesar, ar trebui să răspundă şi cerinţelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea”.
Lia Olguţa Vasilescu: “Un preşedinte disperat”
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, pentru “Jurnalul”, că, în aceste condiţii, în opinia ei, singura soluţie este cea votată în CEx, anume restructurarea Guvernului în Parlament. “Avem majoritatea necesară să facem acest lucru, fapt dovedit deja. Însă este clar că un astfel de pas poate fi făcut după un nou vot în Comitetul Executiv şi, evident, după alegerile europarlamentare. Nu mai este timp acum”, ne-a declarat Lia Olguţa Vasilescu. Fostul ministru a adăugat că Iohannis “este disperat că nu prinde turul al doilea al alegerilor prezidenţiale”. “Principala problemă a lui Iohannis este Liviu Dragnea. Nu vede sau nu vrea să vadă realizările acestei guvernări. Era de aşteptat că va face tot ce poate să blocheze activitatea Guvernului”, a conchis Vasilescu.
La rândul ei, Viorica Dăncilă, care încă se mai gândeşte dacă va accepta restructurarea în Parlament, îi atrage atenţia preşedintelui că nu îşi înţelege competenţele constituţionale. “Această motivare a refuzului trebuia să fie pe legalitate, nu pe oportunitate. Responsabilitatea miniştrilor este a primului-ministru, nu a preşedintelui”, a precizat premierul.
Propagandă electorală de la pupitrul prezidenţial
Iohannis a susţinut, ieri, o declaraţie de presă în care a anunţat că a transmis aceste scrisori la Palatul Victoria, nu înainte de a-şi face campanie electorală. Acesta a declarat de la pupitrul prezidenţial, că “pentru PSD, e mult mai important să-i fie bine lui Liviu Dragnea decât să le fie bine românilor. Zero autostrăzi, zero spitale, doar promisiuni, iar la capitolul realizări, nimic, asta a produs guvernarea PSD. Cu o excepţie - la modificări pe legile justiţiei, la modificări pe Codurile penale, au lucrat mult şi prost. Pe 26 mai, la referendum, le vom transmite prin vot pesediştilor: Da, suntem de acord cu interzicerea amnistiei pentru fapte de corupţie! Da, suntem de acord să se interzică ordonanţele de urgenţă în domeniul justiţiei şi în domeniul politicii penale!”.
Niciunul dintre miniştrii propuşi de PSD nu a fost refuzat de Klaus Iohannis, aşa cum prevede Constituţia, din motive de legalitate. Argumentaţia se referă la oportunitate
CCR strică planurile PNL cu privire la “invalidarea” mandatului lui Dragnea
Sesizarea PNL, cu privire la invalidarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea, va fi luată în discuţie în 20 iunie, după alegerile europarlamentare. Liberalii au depus, marţi, la CCR, o excepţie cu privire la Hotărârea Camerei Deputaţilor prin care a fost validat mandatul preşedintelui PSD, considerând că au probe că acesta nu putea fi ales în această demnitate publică, deoarece are o condamnare definitivă în dosarul “Referendumului din 2012”. Şi că, odată cu pedeapsa principală, lui Liviu Dragnea i-au fost interzise drepturile electorale pe o perioadă de patru ani.
În realitate, atât pedeapsa principală, cât şi pedeapsa accesorie aplicată, în 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost suspendate, astfel încât interdicţiile nu sunt operabile pe durata termenului de încercare.
Cu toate acestea, liberalii sunt de părere că “punctul 4, al paragrafului 35 «circumscripţia electorală nr. 35, judeţul Teleorman» din anexa, parte integrantă, a Hotărârii nr.122 din 21 decembrie 2016 a Camerei Deputaţilor referitor la validarea mandatului lui Nicolae-Liviu Dragnea este neconstituţional deoarece încalcă dispoziţiile art.1 alin.(5) şi ale art.70 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţia României”.
Planul PNL era, potrivit unor surse politice, ca această chestiune să fie tranşată de CCR până în data de 26 mai, ziua alegerilor europarlamentare, pentru a dezechilibra majoritatea din Camera Deputaţilor. Şi, mai mult, decizia Curţii să fie pronunţată în actuala configuraţie a CCR, pentru că, de luna viitoare, vor prelua mandatele de judecători constituţionali fostul şef al SIIJ, Gheorghe Stan, şi magistratul Cristian Deliorga, propuşi de PSD şi votaţi de Parlament.