Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
În iunie, preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea acestei legi, apreciind că angajatorul nu poate reţine şi vira cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată, la cererea organizaţiilor sindicale, deoarece salariul, potrivit Codului Muncii, se plăteşte direct titularului.
Senatul a respins în septembrie cererea de reexaminare cerută de şeful statului.
Camera Deputaţilor a acceptat în parte obiecţiile formulate de preşedintele Iohannis.
Potrivit legii, la cererea organizaţiei sindicale şi cu acordul membrilor acestora, angajatorii vor reţine şi vor vira sindicatului
cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată. De asemenea, actul normativ prevede că această cotizaţie plătită de membrii de sindicat este deductibilă în cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat.
Sursa - Agerpres