x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Preşedintele Iohannis se consultă cu reprezentanţii minorităţilor naţionale

Preşedintele Iohannis se consultă cu reprezentanţii minorităţilor naţionale

05 Noi 2015   •   19:48
Preşedintele Iohannis se consultă cu reprezentanţii minorităţilor naţionale

Consultările dintre preşedintele Klaus Iohannis şi reprezentanţii minorităţilor naţionale pentru desemnarea unui nou premier au început, joi seara, la Palatul Cotroceni.

Din delegaţia grupului minorităţilor naţionale fac parte Varujan Pambuccian, Ovidiu Ganţ, Dragoş Zisopol, Aurel Vainer şi Gheorghe Firczak.

Klaus Iohannis a avut joi consultări şi cu reprezentanţii PSD, PNL şi UDMR.

Vineri dimineaţa, sunt invitate la consultări Uniunea Naţională pentru Progresul României şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că, pe lângă discuţiile cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui nou premier, va avea consultări şi cu societatea civilă pe acest subiect.

Miercuri, premierul Victor Ponta a demisionat din funcţie. Şeful statului a semnat joi decretul prin care a luat act de demisia acestuia şi l-a numit pe Sorin Cîmpeanu premier interimar.

×