Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că este hotărât să negocieze "la sânge" pentru ca România să obţină cât mai mulţi bani la fondurile pentru coeziune şi politica agricolă comună din bugetul multianual al Uniunii Europene.
"Ideea este de a găsi prin discuţii de acest tip bilateral numitorul comun pentru bugetul multianual. Eu vin cu ideile pe care le-am elaborat la Bucureşti. Avem o gândire destul de bine fundamentată pentru bugetul pe care îl dorim noi, pornind de la premisa că în orice condiţie se negociază bugetul pentru exerciţiul bugetar următor trebuie să fie un pic mai mare decât bugetul pe exerciţiul care se încheie. Avem aşteptări legate de fondurile dedicate politicii de coeziune, sunt mai multe fonduri care vin în această categorie care pentru noi sunt vitale pentru a atinge o convergenţă acceptabilă cât mai repede. De asemenea, pentru noi sunt foarte importante destinate agriculturii şi pe aceste două capitole sunt foarte hotărât să negociez la sânge ca să obţinem cât mai mulţi bani pentru România, dar sunt şi anumite condiţionalităţi care pentru noi sunt importante, de exemplu flexibilitatea între fonduri ar fi foarte importantă pentru noi. Este, de asemenea, important ca de exemplu fondul de tranziţie spre o economie mai verde să nu fie parte din coeziune, ci să fie suplimentar. Astăzi am venit cu toate condiţiile pe care ni le dorim noi. Va fi o discuţie şi în final se va trece la o fază de negociere, unde fiecare încearcă să obţină cât de mult se poate", a spus Iohannis înainte de întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
AGERPRES
O nuntă la care participau aproximativ 200 de persoane a fost oprită vineri seara de polițiștii gălățeni. Evenimentul a avut loc într-un salon din orașul Tecuci.
O nuntă cu aproximativ 200 de invitați a...
Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o mașină pe o șosea din județul Vrancea. Șoferul de 22 de ani nu a consumat alcool, au stabilit polițiștii care au început o anchetă.
Potrivit IPJ Vrancea,...
Un bărbat din orașul Corabia a murit, în urma unui incendiu izbucnit în propria locuință. Pompierii l-au găsit decedat în casa cuprinsă de flăcări. Se pare că incendiul a fost provocat de jarul căzut din...
13 militari români, specialiști în comunicații și informatică, dar și ofițeri de stat major, au plecat vineri în Irak. Ei se vor alătura trupelor NATO pentru o misiune care va ține șase luni.
Militarii...
Un bărbat dintr-o comună din județul Olt a murit vineri seara, după ce s-ar fi împușcat, din greșeală, cu arma de vânătoare. Cadrele medicale au constatat decesul, iar polițiștii și procurorii au deschis o...
Circulația rutieră este blocată pe DN13 în localitatea Bunești din județul Brașov. Polițiștii aflați la fața locului au stabilit că două tiruri s-au lovit după ce unul dintre șoferi a adormit la volan....
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a scris un mesaj pe Facebook pentru a recunoaște că a evaluat parțial greșit platforma pentru înscriere la vaccinare. Mai este mult de muncă, a spus ministrul, după ce...
Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au redactat o informare meteorologică valabilă în toată țara, începând de pe 16 ianuarie până pe 20 ianuarie. În această perioadă vor fi nopți și...
Până acum s-au vaccinat împotriva Covid peste 67% dintre angajaţii sistemului medical, spune coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă. Mai sunt programați la vaccinare 42.000...
În București nu mai sunt locuri pentru vaccinare. Limita este de 600.000 de locuri în toată țara, pentru următoarele 20 de zile, spune coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare, Valeriu...
50.000 de români din etapa a doua s-au programat la vaccinare vineri, în prima oră în care a funcționat platforma, anunță coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.
Valeriu...
Cum vrea Viktor Orban să îi cucerească pe tineri înainte de alegeri: Impozit pe venit zero pentru cei sub 25 de ani.
Ungaria ar putea elimina impozitul pe venit pentru adulţii tineri, într-o mutare văzută de...
Persoanele care călătoresc în Irlanda pot intra pe teritoriul statului dacă au un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 72 de ore înainte.
Ministerul Afacerilor Externe p...
Premierul Florin Cîţu a salutat decizia BNR de reducere a ratei dobânzii de politică monetară de la 1,5% la 1,25%, cel mai redus nivel din istoria României.
„Prin această decizie banca centrală...
Ministerul Afacerilor Externe precizează că reducerea de 55 de lire aplicată de autoritățile britanice taxei pentru solicitările de viză de muncă reprezintă o măsură adoptată de autoritățile britanice în...