Preţul de pornire a licitaţiei pentru 51% din acţiunile CFR Marfă este de aproape 800 de milioane de lei, iar dosarul de prezentare va putea fi achiziţionat contra sumei de 10.000 de euro sau echivalent în lei, a anunţat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, informează agerpres.ro.
"Conform calendarului pe care l-am prezentat în legătură cu privatizarea CFR Marfă, data de 8 aprilie era data limită pentru lansarea anunţului de privatizare. Am reuşit să devansăm acest termen cu trei zile şi astăzi suntem în măsură să publicăm anunţul de privatizare pentru CFR Marfă. Anunţul să găseşte de astăzi pe site-ul Ministerului Transporturilor. De asemenea, tot de astăzi a apărut în mai multe publicaţii europene şi naţionale. Ele au fost stabilite de consultanţi în baza unor analize", a spus Fenechiu.
Potrivit acestuia, documentele pentru licitaţie sunt disponibile la sediul MT, începând cu data de 9 aprilie.
"Participanţii trebuie să depună 10.000 de euro sau echivalent în lei prin ordin de plată la Trezorerie sau într-un cont de la Eximbank. Ei vor trebuie să semneze un angajament de confidenţialitate, iar documentele de precalificare se pot depune până la data de 22 aprilie orele 16.00. Deschiderea documentelor va avea loc pe 23 aprilie, iar până pe 29 aprilie se analizează documentele şi se publică o listă scurtă cu cei precalificaţi. Aceştia vor trebui să mai plătească o taxă de 5.000 de euro pentru a consulta camera de date. După această etapă, urmează negocierea pe baza ofertelor depuse, iar termenul de depunere este de 8 mai, iar din 9 mai comisia de privatizare va purta negocieri cu fiecare ofertant în parte. După ce va exista cu lista cu cei precalificaţi, va câştiga cel care va oferi preţul cel mai mare. Sunt mai multe aspecte în contract care ar putea fi subiectul negocierilor. Discutăm chestiunile sociale, ce vor să facă pentru dezvoltare, pentru că, practic, statul nu vinde CFR Marfă, ci se asociază cu o societate. Statul rămâne cu 49% din acţiuni, ceea ce nu-i puţin", a precizat ministrul.
Relu Fenechiu a explicat că privatizarea şi evaluarea acestei companii este făcută în contextul în care toate datoriile pe care compania le are la statul român vor fi transformate în acţiuni. Valoarea datoriilor se ridică, acum, la 1,5 miliarde de lei.
"Acest lucru se va face până la momentul privatizării. Datoriile devin acţiuni înainte de privatizare, adică înainte ca cineva să preia acţiunile companiei. Cine va cumpăra această companie o va cumpăra fără aceste datorii'', a afirmat şeful de la Transporturi.
El a explicat că acest proces de transformare a datoriilor în acţiuni nu s-a putut face înainte de publicarea anunţului de privatizare pentru CFR Marfă, întrucât Comisia Europeană o consideră ca fiind ajutor de stat.
"Ajutorul de stat nu ne este permis decât în contextul privatizării'', a subliniat acesta.
Fenechiu a adăugat că garanţia de participare la licitaţie este de 10 milioane de euro.
"Am propus o garanţie de participare de 10 milioane de euro, care va trebui depusă de participanţii preselectaţi, care vor dori participe la faza a doua a licitaţiei. De asemenea, în condiţiile de precalificare există câteva condiţii restrictive introduse, astfel încât să poată participa la această licitaţie doar persoane fizice sau juridice cu capabilitatea de a putea să dezvolte această activitate. Preţul de pornire a licitaţiei este aproape 800 milioane de lei. La 800 milioane de lei, înseamnă o valoare a companiei de circa 1,5 - 1,6 miliarde de lei. Procedura prin care s-a ajuns la acest preţ este o procedură complexă, care a avut la bază valoarea activelor companiei din care au fost scăzute datoriile şi eventualele viitoare datorii pe care compania le va face până în momentul privatizării şi, de asemenea, potenţialul pieţei de transport feroviar din România pe care ar putea să îl ocupe această companie", a arătat ministrul.
Acesta a mai spus că au fost discuţii în privinţa preţului de pornire a licitaţiei, iar consultanţii au arătat că un preţ prea mare ar putea să determine ca anumite companii să nu fie interesate de participarea la licitaţie, iar un preţ prea mic ar putea permite, pe de o parte, participarea unor companii fără anvergura necesară, iar pe de altă parte autorităţile sunt interesate de a obţine cât mai mult pe această companie.
"Repet, nu numai preţul este important, ci ca această companie să se dezvolte. Este important - şi în documentaţia de licitaţie există şi condiţionalităţi sociale cu privire la angajaţi, există şi un contract colectiv de muncă, care presupune salarii compensatorii pentru disponibilizări, iar pe noi ne interesează ca această companie să păstreze cât mai mulţi din salariaţii existenţi", a precizat el.
Ministrul Transporturilor a mai spus că are informaţii că există investitori interesaţi de CFR Marfă.
"Acum trei zile, când am avut o discuţie cu consultanţii, erau 27 de companii importante care s-au interesate de privatizarea CFR Marfă şi opt companii importante care şi-au anunţat intenţia clară de a participa la privatizare'', a specificat el.
În ceea ce priveşte o serie de active ale CFR Marfă care trebuiau să treacă la CFR SA, ministrul a explicat că din momentul în care datoriile CFR Marfă vor fi transformate în acţiuni, societatea, automat, nu va mai avea datorii la finanţele publice.
"Astăzi, acele active au sechestru de la ANAF. ANAF-ul va ridica sechestrul şi vor fi transferate prin ordin de ministru către CFR Infrastructură", a încheiat acesta.