x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prima demisie din Guvern

Prima demisie din Guvern

21 Ian 2005   •   00:00

POLITIC
Ministrul delegat al Autoritatii Nationale de Control, umanistul Sorin Vicol, a demisionat ieri din functie. El si-a motivat decizia aratand ca prin trecerea Autoritatii Nationale a Vamilor si a Garzii Financiare la Ministerul Finantelor, atributiile ANC au fost diminuate.

Ministrul Sorin Vicol a demisionat din Guvern

Ministrul delegat al Autoritatii Nationale de Control, umanistul Sorin Vicol, si-a dat ieri demisia din functie. Motivul gestului sau a fost trecerea Autoritatii Nationale a Vamilor si a Garzii Financiare la Ministerul Finantelor, lucru ce a dus la diminuarea atributiilor ANC.
DANA PICIU

FARA ROST. Sorin Vicol a explicat ca, atat timp cat ministerul nu mai are fondul lui, nu intelege de ce sa se cramponeze de o functie
Sorin Vicol i-a inmanat personal demisia premierului Calin Popescu Tariceanu, iar acesta a acceptat-o. "A fost o decizie personala. Inainte de aceasta m-am consultat cu presedintele PUR, Dan Voiculescu, care a fost de acord. Consider ca atributiile de control conferite prin lege ANC au fost extrem si sensibil diminuate. Este mai corect moral si mai responsabil sa pleci dintr-o functie publica in care ai fost investit, in conditiile in care nu poti sa-ti mai exerciti prerogativele acestei functii. Nu putem raspunde intr-o zona a controlului in momentul in care avem o forma fara fond", a declarat ministrul demisionar. Masura de trecere a celor doua institutii in subordinea Ministerului Finantelor a fost cuprinsa in memorandumul incheiat anul trecut de Romania cu FMI. "Stiam ce prevede memorandumul cand am fost numit in functie, dar nu a avut loc o discutie despre coordonarea activitatilor de control ale ANC din cadrul Garzii Financiare si al Autoritatii Nationale a Vamilor. Se putea realiza o componenta de coordonare a activitatii de control a ANC din cadrul celor doua institutii", a spus umanistul.

CE RAMANE. Sorin Vicol a anuntat ca exista premisele transferului unei altei componente aflate in subordinea Autoritatii Nationale de Control, si anume Garda Nationala de Mediu, care urmeaza sa fie impartita intre Ministerul Mediului si cel al Agriculturii. In aceste conditii, Autoritatea Nationala pentru Control ar urma sa mai coordoneze doar Inspectia Muncii din cadrul Ministerului Muncii, Inspectia Sanitara de Stat din Ministerul Sanatatii, Agentia Nationala de Control al Exporturilor si Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor.

ASIGURARI. Ministrul demisionar si purtatorul de cuvant al PUR, Bogdan Pitigoi, au dat asigurari ca umanistii vor stabilitate politica si ca vor sprijini in continuare guvernarea Tariceanu. "Nu vrem ca aceasta demisie sa fie interpretata ca un punct pentru o criza guvernamentala. Este vorba despre o decizie corecta, morala, responsabila, pentru ca, atat timp cat ministerul nu mai are fondul lui, nu intelegem sa ne cramponam de o functie care nu mai are atributii. PUR ramane la guvernare", a mai aratat Bogdan Pitigoi.

ANALIZA
Guvernul va analiza rolul pe care Autoritatea de Control il va avea dupa demisia ministrului Sorin Vicol, existand posibilitatea ca in locul ministrului demisionar sa nu fie nominalizata o alta persoana pana la finalizarea acestei analize, a declarat ieri purtatorul de cuvant al Executivului, Oana Marinescu. Ea a precizat ca nu se poate pronunta asupra posibilitatii desfiintarii acestei institutii, in lipsa unor informatii concrete in acest sens. Oana Marinescu a confirmat faptul ca premierul Calin Popescu Tariceanu a luat act de demisia din functie a ministrului Sorin Vicol si ca a acceptat aceasta demisie. Intr-un comunicat de presa dat ieri publicitatii de umanisti se precizeaza ca "PUR nu mai doreste atribuirea acestui portofoliu unui reprezentant al sau".
×
Subiecte în articol: politic sorin control vicol