x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prima întâlnire Ponta-Băsescu post-referendum: premierul va participa la şedinţa CSAT

Prima întâlnire Ponta-Băsescu post-referendum: premierul va participa la şedinţa CSAT

26 Sep 2012   •   14:52
Prima întâlnire Ponta-Băsescu post-referendum: premierul va participa la şedinţa CSAT

Premierul Victor Ponta a anuntat miercuri ca va participa la sedinta CSAT, convocata de presedintele Traian Basescu, aceasta fiind prima intalnire dintre premier si presedinte dupa referendumul de demitere a sefului statului.

Sedinta CSAT a fost convocata de catre presedintele Traian Basescu pentru a se discuta achizitia de avioane de vanatoare. Potrivit unor surse, in CSAT s-ar putea discuta si despre privatizarea Oltchim.

Ministrul Apararii Nationale, Corneliu Dobritoiu, anuntase sambata ca achizitia avioanelor multirol F-16 second-hand, din Portugalia, se va face potrivit unui plan stabilit anterior, care respecta directivele UE.

Sedinta CSAT de joi are pe agenda, printre altele, strategia pentru refacerea credibilitatii Romaniei, starea Armatei Romaniei, demersurile intreprinse pentru initierea programului Avion Multirol al Fortelor Aeriene si privatizarea CFR Marfa, potrivit unui comunicat al Presedintiei.

De asemenea, in comunicatul Presedintiei se anunta ca pe ordinea de zi a sedintei CSAT se vor afla si "procedurile pentru aplicarea prevederilor Art. 46, Alin. (9), din Legea Concurentei nr. 21/1996 cu modificarile si completarile ulterioare", precum si "proiectul de hotarare a Guvernului pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa C.F.R. Marfa S.A. si a mandatului Ministerului Transporturilor si Infrastructurii pentru implementarea acesteia".

Vulnerabilitatile de securitate identificate in contextul atentatului de la Burgas (Bulgaria) reprezinta ultima tema anuntata de comunicatul Presedintiei, care precizeaza insa ca "in cadrul sedintei vor fi abordate si alte subiecte de interes pentru securitatea nationala".

×
Subiecte în articol: basescu csat sedinta Victor Ponta