x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primăria l-a salvat pe disidentul Chirica

Primăria l-a salvat pe disidentul Chirica

de Marius Gîrlașiu    |    23 Feb 2017   •   10:03
Primăria l-a salvat pe disidentul Chirica

Comitetul Executiv al PSD a dat ieri “sentinţa” în cazul dizidentului Mihai Chirica, cel care a comis crima de lezmajestate cu ocazia protestelor antiguvernamentale din Piaţa Victoriei. Primarul Iaşiului a rămas fără funcţiile politice, însă nu a fost exclus din partid, tocmai pentru ca PSD să nu piardă capitala Moldovei.

 

Primarul Iaşilor, Mihai Chirica, a rămas ieri fără funcţia de vicepreşedinte al PSD la nivel naţional şi preşedinte al organizaţiei judeţene. Decizia a fost luată în unanimitate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv, în urma criticilor formulate de edil la adresa conducerii. "Decizia a fost să rămân membru al PSD fără funcţii de conducere politică şi preşedinte de organizaţie. Votul a fost unanim în ceea ce mă priveşte. Sigur, suntem o premieră mondială, un preşedinte organizaţie care a spus adevărul este pedepsit pentru asta”, a reacţionat Chirica pe holurile Parlamentului. „Cred că în jur de 90% dintre colegi mi-au cerut să supun la vot excluderea din partid a domnului Chirica. O pate dintre colegi i-au cerut domnului Chirica să îşi dea demisia singur din calitatea de membru de partid. Asta ar fi atras şi pierderea mandatului de primar”, a explicat Liviu Dragnea, după CEx. Primarul i-a acuzat însă pe mai mulţi pesedişti că l-au dezinformat şeful PSD în legătură atacurile sale la adresa partidului şi a Guvernului. “A fost un act de dezinformare a preşedintelui partidului în ceea ce priveşte atacul meu la PSD, atacul meu asupra Guvernului Grindeanu, care nu s-a întâmplat niciodată”, a spus social-democratul.

 

“Nimeni nu va reforma PSD”

“În PSD nu există reformiști sau dizidenți. Dacă există, ei joacă acest rol până când ajung în conducerea partidului și atunci trebuie să facă ce le impune organizația. Adică să acceseze resursele și să le direcționeze către aparatul de partid și clientelă”, a comentat analistul politic Claudiu Crăciun. “PSD-ul este o mașinărie bine unsă de câștigat voturi, ocupat poziții administrative și redistribuire a resurselor. Pentru că a fost tot timpul la putere sau în proximitatea ei, PSD-ul a fost alegerea ideală pentru oportuniști. Fără acces la resurse, PSD ar muri în câteva luni pentru că nu are un liant în afara acestora. Oricine i-ar succeda lui Dragnea, va trebui să facă același lucru ca el. Spun asta pentru naivii care cred că Chirica, Ponta, grupul de la Cluj, Grindeanu sau alţii vor reforma partidul”, a explicat Crăciun. În privinţa europarlamentarului Cătălin Ivan, alt critic al conducerii, Liviu Dragnea a explicat că acesta nu mai este membru PSD din mai 2015 şi ca urmare “nu poate fi exclus cineva care nu e membru”.

 

Liviu Dragnea, preşedinte PSD: Eu am refuzat să supun la vot propunerea de excludere care ar fi ieşit votată într-o majoritate zdrobitoare

×