x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primăriile sunt în pragul unui dezastru, generat de sistarea alocărilor financiare dinspre Guvern, spune primarul Ploieștiului

Primăriile sunt în pragul unui dezastru, generat de sistarea alocărilor financiare dinspre Guvern, spune primarul Ploieștiului

26 Iul 2019   •   15:09
Primăriile sunt în pragul unui dezastru, generat de sistarea alocărilor financiare dinspre Guvern, spune primarul Ploieștiului

Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Florin Dobre, îi cere premierului Viorica Dăncilă, printr-o scrisoare deschisă, alocarea la rectificare a 58 de milioane de lei "furaţi ploieştenilor de Guvernul PSD-ALDE", susţinând că administraţiile locale sunt în pragul unui dezastru, generat de sistarea alocărilor financiare.

"În calitate de primar al Municipiului Ploieşti, vă transmit, prin intermediul acestei scrisori deschise, solicitarea fermă ca, în perspectiva anunţatei rectificări bugetare, propuse de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, să alocaţi 58 de milioane de lei Primăriei Municipiului Ploieşti. Aceşti bani nu sunt nicidecum un ajutor financiar, ci ei au fost 'furaţi' oraşului, al cărui administrator sunt", se arată în scrisoarea deschisă transmisă vineri.

Edilul susţine că multe administraţii locale din ţară sunt în situaţia municipiului Ploieşti.

"Situaţia în care se află Ploieştiul, din cauza deciziilor coaliţiei PSD-ALDE, este similară şi altor oraşe din ţară. Dacă nu credeţi asta, pentru că sunt reprezentant al Partidului Naţional Liberal, întrebaţi-vă colegii, pe Graţiela Leocadia Gavrilescu (ALDE) şi Radu Oprea (PSD), miniştrii prahoveni din cabinetul dumneavoastră, ce situaţie a generat în ţară concentrarea resurselor la nivel guvernamental şi distribuirea discreţionară către administraţiile publice controlate de PSD sau ALDE (...). Este un adevăr când vă spun că primăriile sunt în pragul unui dezastru, generat de sistarea alocărilor financiare dinspre Guvern", spune Adrian Florin Dobre.

Primarul afirmă că Prahova este al patrulea cel mai mare contributor la PIB-ul României (după Bucureşti, Constanţa şi Cluj) şi nu merită să fie tratat astfel.

"Nu folosiţi revanşa politică şi nu vă răzbunaţi pe opozanţii politici, pentru a mai face economii la Bugetul de stat şi aşa distrus de pomenile electorale (...). Blocajul financiar generat de Guvern, de dumneavoastră şi de coaliţiile PSD-ALDE din plan local, a cauzat stagnarea dezvoltării oraşelor noastre şi este o premisă pentru regresul administraţiilor locale, dar mai ales a municipiilor, care aşa cum ar trebui să ştiţi şi dumneavoastră sunt motoarele modernizării locale şi chiar regionale", mai spune primarul Ploieştiului.

El explică faptul că alocările din cotele defalcate de TVA din municipiul Ploieşti au scăzut de la 70,9 milioane de lei în 2018, la 23,2 milioane de lei în 2019, adăugând că şi cheltuielile cu asistenţa socială, trecute de la Guvern către administraţia publică locală, au crescut de la 69 milioane de lei în 2018, la 79,4 de milioane de lei în 2019.

"În total, minusul din alocările de TVA şi din creşterea cheltuielilor forţate cu asistenţa socială este de aproximativ 12,2 milioane de euro. Concluzia: Guvernul a tăiat aproximativ 15% din Bugetul Municipiului Ploieşti. Cu cele peste 12 milioane de euro s-ar putea rezolva toate problemele oraşului. Dacă vă imaginaţi că, în cazul Ploieştiului, creşterea încasărilor din impozitul pe venitul global rezolvă problema, vă înşelaţi. Aţi adoptat o lege proastă, care dezavantajează toate primăriile", se mai arată în scrisoarea deschisă adresată premierului de către primarul Ploieştiului.

Edilul îi cere prim-ministrului să adopte imediat măsuri "pentru a redresa situaţia creată de deciziile iresponsabile ale guvernului". AGERPRES

×