Primarul Sucevei, Ion Lungu, susține că este nevoie de mai multă testare în orașul aflat în carantină de aproape o lună. Edilul a susținut, miercuri, o declarație de presă, în care le mulțumește locuitorilor care au înțeles situația gravă cauzată de coronavirs.
Ion Lungu, primarul Sucevei, le-a mulțumit locuitorilor din orașul aflat în carantină din 30 martie, pentru modul în care s-au comportat în ultima perioadă, precum și de Paști.
„Vreau să vă mulțumesc pentru modul cum v-ați comportat de când s-a instituit în orașul nostru starea de carantină, pentru modul cum ați respectat distanțarea socială, cum ați respectat izolarea sau autoizolarea la casele dumneavoastră. Totodată, vreau să vă mulțumesc pentru modul cum v-ați comportat în perioada sărbătorilor pascale. Ați respectat ordonanțele militare, de asemenea ați respectat acordul încheiat între Patriarhie și MAI, nu au fost înregistrate incidente deosebite”, a spus Lungu.
Primarul anunță, însă, că în Suceava nu s-a atins vârful pandemiei și îi roagă pe suceveni să rămână în casă.
„Din păcate, numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus este în continuare în creștere. Nu am atins încă acel vârf al pandemiei. De aceea am o rugăminte la dumneavoastră: stați acasă! Rămâneți acasă, pentru că s-au făcut niște eforturi deosebite în ultima lună de zile. S-a suspendat activitatea școalară, copiii au stat acasă, am suspendat activitatea economică, firmele s-au închis, (nu uitați – n.r.) eforturile pe care le-au făcut și le fac medicii din spitale și trebuie să mulțumim medicilor noștri, care lucrează până la epuizare, de asemeni și celor care au venit din alte localități să ne ajute, să mulțumim și doctorilor militari care fac eforturi deosebite să aducă starea de normalitate la spitalul nostru. (...) Să nu compromitem acest efort al nostru”, a mai spus primarul Ion Lungu.
Acesta mai spune, însă, că este nevoie să se facă mai multe teste pentru locuitori, ca măsură de limitare a răspândirii epidemiei.
„Fac un apel la medicii care sunt sănătoși și care pot să meargă la serviciu, să o facă, pentru că este nevoie de forță de muncă la spital, să facă tot ce este posibil să salvăm cât mai multe vieți omenești, să reducem răspândirea acestei epidemii. Rămân la ideea că trebuie să facem cât mai multă testare în orașul nostru, să fie testate cât mai multe persoane. Sigur, nu se pune problema testării în masă. Totuși, trebuie făcute mai multe teste la persoane care au simptome de coronavirus, la membrii familiilor care au persoane identificate pozitiv. Se face astăzi (testare – n.r.) la cei din prima linie și e bine că se face, la doctori, la cei care asigură ordinea, siguranța, militari, ISU, dar trebuie făcut acest lucru și la populație ca măsură de limitare a răspândirii acestui virus”, a mai spus primarul Ion Lungu.
Suceava şi opt comune limitrofe au intrat în carantină totală din cauza pandemiei de coronavirus, din 30 martie.
Sursa: Mediafax