x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Pro Democratia pune conditii la alegeri

Pro Democratia pune conditii la alegeri

12 Oct 2004   •   00:00

Conducerea Asociatiei Pro Democratia (APD) a anuntat ca va participa la observarea alegerilor ce vor avea loc in noiembrie daca vor fi inlaturate o serie de aspecte legislative care, altfel, ar afecta corectitudinea alegerilor.

CARMEN VINTILA

Adunarea Generala a APD, intrunita la sfarsitul saptamanii trecute la Sinaia, a hotarat ca Asociatia sa participe ca observator la alegerile din noiembrie doar daca "vor fi inlaturate aspectele grave ce afecteaza transparenta si corectitudinea procesului electoral" continute de Legea 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului, si solicita premierului si Guvernului sa intervina in acest sens. "Constatand ca riscul electoral a crescut in conditiile bipolarizarii de dupa alegerile locale, APD considera ca legea electorala, in forma adoptata de Parlament, creeaza serioase suspiciuni privind institutionalizarea unor mecanisme de fraudare a alegerilor", se arata intr-un comunicat de presa al APD. Avand in vedere ca Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului a fost adoptata de Parlament fara a lua in considerare aspectele critice asupra carora APD a atras atentia inclusiv printr-o scrisoare adresata tuturor deputatilor si ca actul normativ a fost promulgat de catre presedintele tarii, Adunarea Generala a Asociatiei a hotarat sa se adreseze premierului Adrian Nastase si Guvernului, ca "ultime instante ce pot sa initieze masurile menite sa asigure transparenta si corectitudinea alegerilor".

RISCURI. Unul din principalele elemente ce prezinta "un inalt risc electoral", potrivit APD, este faptul ca legea creeaza posibilitatea ca orice alegator posesor de carte de identitate sa voteze, in cadrul aceluiasi scrutin, de mai multe ori, deoarece nu se vor folosi cartile de alegator, ci doar documentele de identitate, procedura de siguranta constand in aplicarea de timbre autocolante pentru a marca faptul ca posesorii lor si-au exprimat dreptul la vot, timbre care de altfel pot fi dezlipite foarte usor.

O alta problema ar fi ca activitatea observatorilor interni este restrictionata in mod nejustificat si nefiresc, avand in vedere ca pentru o sectie se acrediteaza un singur observator. APD critica si faptul ca acolo unde presedintii birourilor electorale si loctiitorii acestora nu sunt juristi, ei sunt desemnati de catre prefecti, iar acest lucru creeaza suspiciunea ca desemnarile se vor face pe criterii politice. Totoodata, APD este ingrijorata si de folosirea urnei mobile, Asociatia sustinand ca si la alegerile locale din luna iunie, anul acesta, au existat dovezi ca urna mobila poate fi folosita in mod fraudulos.

MODIFICARI

Principalele modificari ale legii pe care APD le cere prin Ordonanta de Urgenta sunt: stabilirea unei singure sectii de vot dedicate alegatorilor care voteaza in afara localitatii de domiciliu pentru a creste gradul de siguranta; asigurarea accesului partidelor politice, al mass-media, al organizatiilor romanesti si straine care vor observa alegerile la copiile listelor electorale permanente si suplimentare din sectiile de votare; adoptarea masurilor necesare pentru confectionarea timbrelor autocolante incat, odata aplicate pe cartile de identitate, ele sa nu se mai poata dezlipi; asigurarea posibilitatii reale pentru partidele politice si organizatiile care observa alegerile de a urmari procesul de tiparire si distribuire a buletinelor de vot; urna mobila sa poata fi solicitata pe baza unor acte medicale doveditoare a situatiei de sanatate a solicitantului, iar urna sa poata fi insotita de oricare dintre membrii biroului electoral al sectiei de votare, precum si de observatorii interni si jurnalisti.
×
Subiecte în articol: politic