x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PROCEDURĂ SIMPLIFICATĂ/Năstase, la votul deputaţilor

PROCEDURĂ SIMPLIFICATĂ/Năstase, la votul deputaţilor

03 Mar 2009   •   00:00

Camera Deputaţilor a adoptat ieri, pe articole, modificarea Regulamentului Camerei în sensul ca solicitarea de începere a urmăririi penale a unui ministru deputat să fie aprobată cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.



Votul final asupra modificărilor Regulamentului Camerei  va fi dat de deputaţi în şedinţa de astăzi. Ei urmează să se exprime în şedinţa de mâine asupra cererii procurorului general privind începerea urmăririi penale a deputatului PSD Adrian Năstase, în două dosare. Cererea de începere a urmăririi penale a lui Năstase va fi decisă prin votul majorităţii deputaţilor prezenţi, conform noii prevederi a Regulamentului. Deputatul PSD Adrian Năstase s-a arătat "absolut convins" că membrii Camerei Deputaţilor vor aproba modificarea regulamentului de funcţionare a acestui for, pentru ca dosarele sale să fie trimise "pentru următorul deceniu" la instanţa supremă. Potrivit unor surse din PSD citate de Mediafax, deputaţilor social-democraţi  li s-a sugerat, de conducerea centrală a partidului, să voteze pentru aprobarea solicitărilor Parchetului General de trimitere în judecată a lui Adrian Năstase, dar să sublinieze, la dezbateri, caracterul politic al dosarelor.

La începutul lunii trecute, Năstase  declara că va solicita Parlamentului să recomande trimiterea dosarelor sale în instanţă, întrucât consideră că acestea nu se bazează pe vinovăţie, ci pe o motivaţie politică. "Sper ca în acest fel statul român, condus de Emil Boc şi de Traian Băsescu, va putea să funcţioneze, bugetul va putea să fie aprobat, justiţia va putea să îşi apere cetăţenii, pensionarii vor putea avea pensii mai bune (...) şi, de ce nu, naţionala noastră de fotbal se va putea califica la Campionatul mondial din Africa de Sud", a mai declarat el.

×
Subiecte în articol: politic