x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Procuror SIIJ: Au existat fraude. Intrarea în camera cu voturi, ilegală. Ce s-a votat nu se regăsește în procesele-verbale

Procuror SIIJ: Au existat fraude. Intrarea în camera cu voturi, ilegală. Ce s-a votat nu se regăsește în procesele-verbale

de Ion Alexandru    |    02 Iun 2021   •   07:15
Procuror SIIJ: Au existat fraude. Intrarea în camera cu voturi, ilegală. Ce s-a votat nu se regăsește în procesele-verbale

La mai bine de două săptămâni de la informațiile pe surse venite dinspre anchetatori, cu privire la faptul că, în urma numărării de către polițiști a sacilor cu voturi pentru alegerea primarului Sectorului 1, peste 1.000 de buletine de vot s-au dovedit a fi fost în favoarea candidatului Daniel Tudorache, procurorul SIIJ care instrumentează acest dosar a făcut mai multe declarații explozive. Sorin Iașinovschi a declarat, într-un interviu acordat Kanal D, că  au existat fraude la nivelul secțiilor de votare. Mai mult, procurorul spune că s-a pătruns ilegal în camera în care erau depozitați sacii cu voturi și, de asemenea, că procesele-verbale încheiate și depuse în acești saci nu relevă realitatea votului exprimat în data de 27 septembrie 2020.

 

Cutremur pe scena politică și în justiție, după ce procurorul de caz care instrumentează dosarul fraudelor de la alegerile pentru Primăria Sectorului 1, Sorin Iașinovschi, a detonat câteva informații-bombă din această anchetă. Într-un interviu acordat jurnalistei Denise Rifai, pentru Kanal D, care va fi difuzat mâine, procurorul SIIJ a afirmat că „au existat fraude la nivelul secțiilor de votare”, că „intrarea în încăperea în care erau ținuți sacii cu voturi s-a făcut în mod nelegal” și că „procesele-verbale încheiate arată o cu totul altă realitate decât cea rezultată în urma renumărării buletinelor de vot”.

Aceste declarații au fost prezentate, într-un promo publicat pe o rețea de socializare de către respectivul post de televiziune, și confirmă toate informațiile prezentate de presa centrală, la mijlocul lunii trecute, cu privire la faptul că polițiștii judiciariști care au renumărat buletinele din sacii de la secțiile de votare din Sectorul 1 au descoperit nereguli grave, de natură să pună sub semnul întrebării întregul proces electoral pentru alegerea primarului Sectorului 1.

 

Anchetă îngreunată de proceduri administrative

Astfel, peste 1.000 de voturi în plus ar fi în favoarea candidatului PSD, fostul edil Daniel Tudorache, care, oficial, a pierdut alagerile, Biroul Electoral Central, Biroul Electoral al Sectorului 1 și instanța de judecată validând-o pe Clotilde Armand, de la USR, în funcția de edil ales.

Reamintim că PSD și Daniel Tudorache au făcut plângere penală la SIIJ împotriva procurorului Nicolae Sprâncu, fost șef al Biroului Electoral a Sectorului 1, dar și a liderului USR, Dan Barna, precum și a altor persoane, pentru fraudă electorală. În primăvară, procurorul Sorin Iașinovschi a dispus renumărarea sacilor cu voturi, aceștia fiind preluați de la Tribunalul București și transferați la Poliția Capitalei. De asemenea, s-a dispus ridicarea listelor electorale permanente, suplimentare şi complementare utilizate la secţiile de votare din Sectorul 1, liste aflate în custodia Judecătoriei Sectorului 1. 

Surse judiciare arată că, de la debutul acestei anchete, echipa de polițiști care a lucrat în acest dosar a fost schimbată de două ori. Asta, în condițiile în care termenul pentru finalizarea renumărării fusese stabilit pentru jumătatea lunii aprilie. După apariția în presă a acestor informații, Parchetul General a comunicat că numărătoarea nu a fost finalizată, că, din datele oficiale, nu a reieșit, „deocamdată” vreo diferență de voturi față de ceea ce a stabilit BEC și că operațiunea de renumărare a fost prelungită, la cererea Poliției Capitalei, până la data de 1 august.

 

 

În acest timp, Clotilde Armand publică o poză în care apare alături de Kovesi

Interesant este că procurorul Sorin Iașinovschi a decis să facă aceste dezvăluiri, în condițiile în care dosarul privind fraudele electorale de la Sectorul 1 nu a fost încă finalizat și nici trimis în judecată. Se poate specula, în aceste condiții, că există anumite presiuni resimțite în această anchetă. Mai ales că Iașinovschi și-a depus, la Secția pentru Procurori de la CSM, o cerere de pensionare, cerere a cărei soluționare a fost, însă, suspendată în data de 18 mai, întrucât a apărut „din neant” o plângere formulată împotriva acestuia la Inspecția Judiciară. Deloc lipsit de relevanță este și contextul politic în care funcționează Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, mai ales că, prin inițiativa ministrului USR al Justiției, dar fără aviz favorabil de la CSM, a fost declanșată procedura parlamentară de desființare a acestei structuri de parchet, chiar în timpul anchetării dosarului de la Sectorul 1. Proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților și se află în dezbaterea Senatului, care este cameră decizională. 

Ei bine, la scurt timp după ce, ieri, în spațiul public, au apărut date despre declarațiile procurorului Sorin Iașinovschi, primarul validat ca ales al Sectorului 1, Clotilde Armand, a dat, la rândul său, un mesaj de forță. Armand a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie, în care apare alături de fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, actual procuror general al Parchetului European, fotografie însoțită de mesajul: „Parchetul European își începe astăzi activitatea. Îi urez mult succes doamnei Laura Codruța Kövesi. Sunt convinsă că va face o treabă excelentă”. 


 

×