x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Produsele fast-food, interzise in şcoli

Produsele fast-food, interzise in şcoli

de Jurnalul National    |    10 Oct 2007   •   00:00

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor a aprobat ieri un proiect de lege care prevede că prepararea şi comercializarea de produse tip fast-food să fie interzise in şcoli, in vederea reducerii obezităţii la copii.

Camera Deputaţilor

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor a aprobat ieri un proiect de lege care prevede că prepararea şi comercializarea de produse tip fast-food să fie interzise in şcoli, in vederea reducerii obezităţii la copii. Conform proiectului, in categoria de produse fast-food intră hamburgerii şi cartofii prăjiţi şi alimente precum produsele de patiserie, biscuiţii, napolitanele, ciocolata, ingheţata, bomboane, covrigi sau sucuri acidulate. Proiectul de lege mai prevede că statul va fi obligat să asigure circa un litru de apă potabilă zilnic pentru fiecare elev din unităţile de invăţămănt, cantitate care va fi suplimentată in funcţie de sezon prevederile sale fiind valabile pentru toate unităţile de invăţămănt preuniversitar de stat şi particulare, inclusiv creşe autorizate.


×
Subiecte în articol: politic