Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a declarat că dacă președintele Traian Băsescu se va confrunta cu o nouă suspendare din funcție, America nu va mai menține Parteneriatul Strategic cu România, iar Uniunea Europeană ne va suspenda dreptul de vot, scrie b1.ro
”Eu cred că dacă se mai produce o suspendare şi nu exagerez, pentru că ştiu care e atmosfera la Bruxelles şi la Washington, şi o ştiu şi cei din USL, eu nu cred că SUA va mai menţine Parteneriatul Strategic . În ziua în care Parlamentul îl suspendă pe preşedinte, e probabil ca SUA să aibă o poziţie foarte tranşantă în privinţa Parteneriatului strategic, iar Uniunea Europeană, foarte probabil, ne va suspenda dreptul de vot, ceea ce o catastrofă, practic eşti scos în momentul ăla din UE. Teoretic eşti acolo, dar nu mai contezi când nu ai drept de vot. Eu aş putea să bag mâna în foc că asta se va întâmpla în ziua în care Parlamentul ar mai face o nouă suspendare. După-aia, Dumnezeu cu mila, suntem o ţară din Asia, nu mai suntem o ţară europeană, nici nu îmi mai dau seama ce miză ar avea preşedintele sau alţi lideri politici care mai rămân responsabili", afirmă Sebastian Lăzăroiu.