x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Profil de candidat. Kelemen Hunor vrea o Românie a respectului

Profil de candidat. Kelemen Hunor vrea o Românie a respectului

de Ion Alexandru    |    29 Oct 2019   •   11:21
Profil de candidat. Kelemen Hunor vrea o Românie a respectului

“Nu vrem o altă țară. Vrem , însă, o țară faină! Vrem un stat de drept, dar drept, care îi respectă pe toți și nu își umilește cetăenii”, este mesajul electoral al liderului UDMR, Kelemen Hunor, candidat la președinția României. Parlamentar, fost ministru și conducăror al formațiunii care a făcut, întotdeauna, diferența pentru celelalte partide politice între Opoziție și Putere, consideră că România are nevoie de respect și de un președinte care să cunoască și să aplice însemnătatea acestui termen.

 

Născut pe 18 octombrie 1967, în Harghita, Kelemen Hunor este un politician de etnie maghiară care conduce cea mai reprezentativă uniune politică a minorității maghiare din România – UDMR. Începând cu anul 2000, Hunor ocupă demnitatea de deputat în Parlamentul României, însă puțini știu că, profesional, la bază este medic veterinar. A absolvit în 1993 cursurile Facultății de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agricole Cluj-Napoca.

Ulterior, în anul 1995, politicianul a mai obținut o diplomă de licență, eliberată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Filosofie. Așa se explică aplecarea lui Kelemen Hunor către profesii umaniste, fiind, mai întâi, redactor la Radio Cluj, emisia în limba maghiară, dar și redactor la revista culturală Korunk. După intrarea în politică, Hunor a căutat să îmbine cultura cu noua sa profesie și a ocupat, pe rând, funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, iar, în primul guvern condus de Victor Ponta, în anul 2014, a fost chiar ministru al Culturii și vicepremier.

Kelemen Hunor este autorul a două volume de poezii și al unui roman în limba maghiară. În 1995 a primit premiul Uniunii Scriitorilor și este decorat cu Ordinul Steaua României în Grad de Cavaler.

 

Liderul UDMR vrea un stat care nu-și umilește cetățenii

 

Candidează pentru a treia oară la președinția României, prima dată făcând-o în anul 2009. În campania curentă, politicianul și-a anagramat numele de familie pentru postările electorale, respective “HunRO”. Iar mesajul principal al programului său este “Respekt pentru toți”. “Nu vrem o altă țară, vrem, însă, o țară faină. Vrem un stat de drept, dar drept, care îi respectă pe toți și nu își umilește cetățenii”, afirmă candidatul UDMR la cea mai importantă funcție în stat. “Respect este mai mult decât un cuvânt comun. Este un sentiment comun pe care ni-l dorim cu toți. Este o atitudine care lipsește de multă vreme în societatea noastră. Statul vrea respect de la cetățean, dar îl tratează cu suspiciune. Atât românii, cât și maghiarii vor respect reciproc, dar le lipsește încrederea”, susține Kelemen Hunor.

Proiectul său politic este axat, în principal, pe învățământ, vizând mai puține ore la clase, cu mai puține materii de studio, cu mai puțină tehnicalitate, uniformizare, birocrație și centralizare. Însă Kelemen Hunor vizează și domeniul mediului, sub stindardul “România verde”, axat pe protecția mediului, extinderea ariilor protejate și a zonelor împădurite.

 

Deși îi va vota guvernul, Dan Barna aruncă săgeți către Iohannis

 

Prezidențiabilul USR-PLUS, Dan Barna, va asigura voturile pentru guvernul dorit de Klaus Iohannis, însă nu-și menajează deloc contracandidatul direct din cursa prezidențială. Barna scrie pe contul său de socializare că România are nevoie la conducere de cineva care să-și dorească cu adevărat să schimbe starea lucrurilor din țară. Concret, acesta spune că “au trecut trei decenii de când suntem liberi să ne croim o țară modernă. Dar nu o avem și nici nu mai putem aștepta”, în condițiile în care, în ultimii cinci ani, la Palatul Cotroceni s-a aflat Klaus Iohannis.

“România are astăzi nevoie de un președinte care contează”, scrie Dan Barna, subliniind, în postarea sa, că această calitate nu o poate avea decât “un președinte “ care vrea și poate să rezolve crizele politice astfel încât țara să fie guvernată pentru oameni, nu pentru partide”. Iar, voalat, Barna îl atacă pe Iohannis că nu dorește cu adevărat să “dizolve Parlamentul, atunci când acesta nu mai reprezintă voința cetățenilor”. În opinia sa, prezidențiabilul USR spune că un președinte trebuie să conducă ședințele de guvern atunci când este discutat bugetul de stat și trebuie să aibă curajul să-și asume obiective clare pentru dezvoltarea României - în educație, sănătate, infrastructură, economie, mediu, politici sociale.

“Vreau să fiu președintele care reformează statul. Acesta este motivul pentru care candidez. Acesta a fost și motivul pentru care am intrat în politică. Motivul pentru care, vreme de 3 ani, m-am bătut neîncetat cu partidele vechi în Parlament”, își avertizează Barna principalul contracandidat.

PSD l-a reevaluat, în plină campanie, pe Cozmin Gușă

 

O informație vehiculată pe surse, încă de acum două săptămâni, a devenit, ieri, certitudine. Primarul Sectorului 1 din București, social-democratul Dan Tudorache, a dezvăluit, pe pagina sa de Facebook, că Organizația PSD Sector 1 are un nou membru. Acesta este nimeni altul decât consultantul politic Cozmin Gușă, unul dintre acționarii postului de televiziune Realitatea TV, stație care, în ultimii ani, a avut o politică editorială mai mult decât neprietenoasă cu PSD. Fotografia, în care apare și Paul Stănescu, este însoțită de un mesaj: “Prieteni vechi, proiecte noi, muncă în echipă”.

×