x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Zgonea: Economia care se face prin proiectul pilot "Paperless Parliament" va fi de 70.000 de lei

Zgonea: Economia care se face prin proiectul pilot "Paperless Parliament" va fi de 70.000 de lei

18 Iun 2013   •   19:06
Zgonea: Economia care se face prin proiectul pilot "Paperless Parliament" va fi de 70.000 de lei
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor au avut marţi prima şedinţă fără hârtie, preşedintele Camerei Deputaţilor susţinând că economia care se face prin proiectul pilot "Paperless Parliament", va fi de 70.000 de lei anual, informează agerpres.ro.

"A fost prima zi în care nu am avut hârtie la Biroul Permanent, sper să pot extinde acest proiect anul acesta la toate Comisiile permanente şi în departamentele Camerei Deputaţilor. Sper să fie un model mai eficient şi cu mai puţine costuri din partea Camerei Deputaţilor. Doar preşedintele Camerei sau cel care conduce şedinţa va păstra o mapă de hârtie pentru a aviza documentele şi modificările care se fac. Economia pe care o vom face pe an, dacă reuşim numai la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi la două-trei comisii importante, este de aproape 70.000 de lei. La Biroul Permanent anul trecut am făcut 700.000 de copii de hârtie", a declarat Valeriu Zgonea la finalul Biroul Permanent la care presa a avut acces.

Zgonea a explicat că softul este realizat de angajaţi ai Camerei Deputaţilor şi va fi upgradat de Departamentul de IT&C. "Cu timpul soft-ul pe care l-am construit pentru laptopuri şi pentru tablete va fi upgradat de către colegii de la Departamentul de IT&C. Din acest punct de vedere nu a fost niciun cost, aceste tablete sunt în Camera Deputaţilor de câteva luni de zile", a arătat Valeriu Zgonea.

El a menţionat că proiectul pilot are costuri ''zero'', iar tabletele folosite de membrii Biroului Permanent sunt primite de la compania care a câştigat licitaţia pentru telefonia mobilă.

"Am încredere că acest proiect va fi un succes. E adevărat vor fi costuri pentru fiecare Comisie permanentă pentru că trebuie să le implementăm, dar am speranţa că toţi colegii mei şi angajaţii Camerei Deputaţilor vor înţelege că reducând resursele financiare în această zonă vor fi mai multe resurse pentru alte chestiuni care sunt de strictă necesitate. Din această perspectivă costurile sunt zero", a adăugat Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor şi-a exprimat speranţa ca anul acesta să poată extinde proiectul la toate Comisiile permanente din Camera Deputaţilor.

×
Subiecte în articol: paperless parliament valeriu zgonea