x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Programul secțiilor de votare din Diaspora, modificat: Ce trebuie să știi pentru alegerile prezidențiale

Programul secțiilor de votare din Diaspora, modificat: Ce trebuie să știi pentru alegerile prezidențiale

de Redacția Jurnalul    |    16 Ian 2025   •   17:50
Programul secțiilor de votare din Diaspora, modificat: Ce trebuie să știi pentru alegerile prezidențiale

Secțiile de votare din Diaspora vor funcționa după un program extins pentru alegerile prezidențiale din 2025. Astfel, acestea vor fi deschise începând de vineri, ora 07:00, ora locală, iar procesul de votare se va încheia duminică, la ora 21:00, ora României. Prin excepție, programul poate fi prelungit cu până la trei ore în cazul în care există alegători prezenți în secție sau în afara acesteia.

„O altă particularitate este a votului în străinătate. Până acum votul începea la ora 12,00, ora locală, în secţiile de votare din străinătate, începând cu vineri. Ei bine, acum votul va începe la ora 7,00 dimineaţa, locală, se va încheia la ora 21,00 locală, sâmbătă va fi de la 7,00 dimineaţa, locală, la ora 21,00 locală. Duminică, în 4 mai, atunci când se întâmplă votul şi în ţară a intervenit o modificare.(...) Duminică, votul începe în secţiile de votare din străinătate la ora 7,00, ora locală, dar se încheie fie la ora 21,00, ora locală, dacă ne aflăm pe meridianul care precede, la est de România, cum s-a întâmplat şi până acum, dar în zona ce înseamnă la vest de România, pe celelalte fusuri orare, votul se va închide la ora 21,00, ora României. Asta înseamnă că, dacă mergem la o extremă în Statele Unite la o secţie de votare, duminică 4 mai, votul se va închide atunci când în România este ora 21,00. Această măsură a fost adoptată la propunerea Autorităţii Electorale Permanente tocmai pentru a nu mai lăsa acel ecart de timp de influenţarea votului atunci când el s-a închis în România, dar a rămas deschis în străinătate, în secţiile care sunt la vest de România, pe fusurile orare aferente,” a explicat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Această decizie a fost propusă de Autoritatea Electorală Permanentă pentru a elimina discrepanțele de timp care ar putea influența rezultatele votului.

Măsuri suplimentare pentru fluidizarea procesului

În cazul în care la ora 21:00 se formează cozi la secțiile de votare, atât în țară, cât și în străinătate, procesul poate fi prelungit cu până la trei ore, astfel încât toți cetățenii prezenți să-și poată exercita dreptul de vot.

Datele cheie ale alegerilor

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 4 mai 2025, iar al doilea tur este programat pentru 18 mai 2025.

×
Subiecte în articol: diaspora alegeri prezidenţiale