x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Propunere PC - Control la Municipalitate

Propunere PC - Control la Municipalitate

de Dana Piciu    |    14 Noi 2007   •   00:00

Parlamentarii PC au inaintat ieri Biroului Permanent al Senatului o petiţie prin care solicită adoptarea unei hotărări a plenului care să oblige Curtea de Conturi să verifice legalitatea tuturor achiziţiilor publice pe care le-a făcut Primăria Generală a Capitalei in timpul mandatului lui Adriean Videanu.

Parlamentarii PC au inaintat ieri Biroului Permanent al Senatului o petiţie prin care solicită adoptarea unei hotărări a plenului care să oblige Curtea de Conturi să verifice legalitatea tuturor achiziţiilor publice pe care le-a făcut Primăria Generală a Capitalei in timpul mandatului lui Adriean Videanu.

In sprijinul acestui demers conservatorii au străns 56 de semnături de la senatorii mai multor partide. Conservatorii vor de asemenea să fie verificat şi modul in care hotărările Consiliului General au fost respectate de către primarul general. Iniţiatorul acestui demers, senatorul Marius Marinescu, a afirmat că bugetul anual al Primăriei Generale este de circa 2 miliarde şi jumătate de euro, din care aproape un miliard se duce pe borduri. Marinescu l-a acuzat pe primarul general "că sprijină găşti de afacerişti, tunari imobiliari, gen Costică Constanda sau mafia parcărilor, gunoaielor, asfaltărilor şi bordurilor, afaceri controlate de demnitari ai PD şi de tradiţionalii > din jurul PD-ului, gen Căşuneanu, Umbrărescu sau Besciu". In replică, primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a afirmat că demersul senatorilor este "unul politicianist, de campanie electorală". "Este un demers de campanie penibil, pentru că instituţia Curţii de Conturi verifică anual legalitatea cheltuielilor unei instituţii publice şi nu aşteaptă impulsul niciunui politician, nici măcar al celor 56 de senatori. Procesul de reabilitare a drumurilor şi schimbarea bordurilor este o cerinţă tehnologică", a spus Videanu.


Lucrări fără licitaţie
Consilierul general conservator, Octavian Petrovici, a declarat ieri că fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu a ales trei firme, fără licitaţie internaţională, care pot participa la proiectul "Casa Radio". Petrovoci a mai arătat că ar fi fost normal ca Berceanu să anuleze contractul incheiat pe vremea Guvernului Năstase cu cele două firme care au căştigat iniţial proiectul, pentru că timp de trei ani nu au reuşit să facă lucrările pe care s-au angajat să le facă. "Vrem să ştim dacă statul a făcut ceva pentru a recupera pierderile rezultate din acest proiect care stă pe loc", a mai spus Petrovici.


  Â
  Â

×
Subiecte în articol: politic