x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Protest la Mamaia, înainte de şedinţa pensionarilor PSD; Dăncilă răspunde că ar dori incriminarea calomniei

Protest la Mamaia, înainte de şedinţa pensionarilor PSD; Dăncilă răspunde că ar dori incriminarea calomniei

01 Sep 2019   •   11:54
Protest la Mamaia, înainte de şedinţa pensionarilor PSD; Dăncilă răspunde că ar dori incriminarea calomniei

Un grup de protestatari a aşteptat-o duminică, pe Viorica Dăncilă, în faţa Complexului Expoziţional din Mamaia, unde s-a desfăşurat şedinţa Organizaţiei de Pensionari a PSD.

Protestatarii au venit cu bannere inscripţionate cu sloganuri împotriva Guvernului, PSD, dar şi la adresa Vioricăi Dăncilă. Ei s-au luat la ceartă cu un grup de pensionari social-democraţi care se aflau în faţa clădirii pentru a-i aştepta pe cei din conducerea PSD.

Înainte ca premierul să apară la şedinţă, un cordon de jandarmi a asigurat culoarul de trecere, grupul de protestatari fiind izolat.

Viorica Dăncilă, care nu s-a ferit de protestatari, intrând pe uşile principale ale clădirii, a afirmat că aceştia nu reprezintă poporul român. Ea a adăugat că ar dori un proiect privind incriminarea calomniei.

"Sunt oameni care nu au intenţii bune şi nici pentru această ţară. Dacă aveau intenţii bune, spuneau ceea ce îi deranjează. Din ceea ce am înţeles eu astăzi, şi într-o zi atât de importantă pentru toţi pensionarii din România dacă vii şi protestezi, eu înţeleg că de fapt ei protestează împotriva punctului de pensii. Eu cred că trebuie să se uite prima dată în ograda proprie şi pe urmă să vorbească despre Guvern, eu cred că la un moment ar trebui legitimaţi şi acest guvern ar trebui să-i cheme cineva şi să-i întrebe pentru ce infractori, ce a făcut acest guvern să favorizeze infractorii. Dimpotrivă, eu ştiu că acum o săptămână am luat o serie de măsuri, am adoptat o serie de acte normative tocmai pentru oprirea criminalităţii în România, dar cred că societatea, şi sper să se întâmple acest lucru, sau Parlamentul să adopte un act normativ prin care să oprească calomnia şi defăimarea. Nu acesta este poporul român. Acelaşi lucru îl vedem oriunde şi sunt aceeaşi oameni pe care îi vedem la Bucureşti, la Constanţa, la Baia Mare, Iaşi sunt câţiva oameni cu agenda proprie, pentru că noi avem agenda cetăţenilor", a declarat presei liderul PSD.

Întrebată dacă propune un astfel de proiect de incriminare a calomniei, Viorica Dăncilă a spus: "Nu pot eu să impun, nu sunt parlamentar, dacă aş fi parlamentar, aş iniţia un astfel de proiect".

"Eu cred că într-o ţară civilizată, dacă vrem cu adevărat să fim proeuropeni, să fim respectaţi, abordarea noastră trebuie să fie alta. Nu pot câţiva indivizi pe care îi vedem de fiecare dată să jignească pe toată lumea, să aibă o atitudine care nu este specifică poporului român (...) Sunt 7 sau 8 care sunt mereu aceeaşi (...) Bineînţeles, nimeni nu încalcă libertatea de exprimare, dar ne gândim la cei 7 ani de acasă, la modul în care te raportezi. Eu nu am jignit pe nimeni şi nici nu o să jignesc. Ceea ce pe mine mă deranjează este că astăzi s-au gândit să protesteze când noi creştem punctul de pensie şi pensia minimă", a adăugat liderul PSD.

Viorica Dăncilă a venit la şedinţa Organizaţiei de Pensionari a PSD însoţită de miniştrii Mihai Fifor, Eugen Teodorovici, Marius Budăi, Petre Daea, lideri ai filialei judeţene Constanţa, ai organizaţiei de pensionari.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: protest psd mamaia viorica dancila