x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD Alba: Am înţeles mesajul transmis în 26 mai şi vom acţiona în consecinţă

PSD Alba: Am înţeles mesajul transmis în 26 mai şi vom acţiona în consecinţă

28 Mai 2019   •   19:01
PSD Alba: Am înţeles mesajul transmis în 26 mai şi vom acţiona în consecinţă

Social-democraţii din Alba susţin că au "înţeles" mesajul transmis de electorat în 26 mai şi vor "acţiona în consecinţă", menţionând, totodată, că rezultatul alegerilor, "chiar dacă a fost sub aşteptări", plasează PSD Alba pe primul loc între organizaţiile social-democrate din Regiunea Centru. 

"Campania electorală pentru alegerile europarlamentare a fost un bun prilej de a discuta cu oamenii, de a le înţelege păsurile şi nemulţumirile, iar rezultatul alegerilor, chiar dacă a fost sub aşteptări, ne clasează pe locul 2 în judeţul Alba şi pe primul loc între organizaţiile social-democrate din Regiunea Centru. Am înţeles mesajul transmis pe 26 mai, am notat problemele oamenilor şi vom acţiona în consecinţă", se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES de către PSD Alba.

Social-democraţii din Alba au transmis "mulţumiri" tuturor celor care au votat PSD, dar şi celor care şi-au exercitat dreptul electoral, alegând alţi competitori politici. 

"Partidul Social Democrat Alba a trecut prin momente mai grele, dar în primul rând datorită membrilor, solidarităţii echipei a reuşit să îşi revină, clasându-se apoi la alte alegeri pe prima poziţie în municipiul Alba Iulia. Noi nu i-am desconsiderat, jignit sau manipulat niciodată pe cei care au votat alte partide şi am apreciat, şi când am câştigat sau am pierdut, că poporul întotdeauna are dreptate", se mai arată în comunicatul citat.

Alegerile europarlamentare au fost câştigate duminică în Alba de către liberali, cu 46,50%, la mare distanţă situându-se PSD, cu 17,22%, urmat de Alianţa 2020 USR PLUS, cu 15,93%.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: psd alba