Propuneri pentru reforma PSD: dezicerea de PCR, asumarea greşelii mineriadelor şi retragerea puterii baronilor locali Procesul de modificare a statutului PSD, declanşat în cadrul partidului în perspectiva Congresului din 20 februarie, vizează şi o "reformă ideologică", în sensul unei delimitări clare de rădăcinile comuniste ale formaţiunii.
Astfel, liderii partidului caută soluţii pentru includerea în statutul partidului a unei delimitări de PCR şi de regimul comunist. Secretarul general adjunct al PSD, Valeriu Zgonea, membru al comisiei de statut, a explicat pentru Jurnalul Naţional: "Este nevoie de o reaşezare ideologică a partidului, prin care să se facă o separare netă între rădăcinile partidului care vin din PCR şi partidul actual, care este unul social-democrat modern". "Noi ne-am reformat, suntem social-democraţi, un partid modern de stânga, dar din cauză că nu am clarificat anumite aspecte, în anumite zone ale ţării avem această imagine a PCR răsfrântă asupra noastră. De exemplu, în Ardeal, dacă ne ducem să facem campanie, suntem acuzaţi că suntem urmaşii PCR. Avem nevoie de o clarificare şi pentru a putea deschide partidul către tineri, care, deşi ar putea să fie tentaţi de social-democraţie, nu vin la PSD pentru că este asociat cu PCR", a arătat Zgonea.
De altfel, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a prezentat luni în Comitetul Executiv al partidului un document intitulat "Teze pentru reconstrucţia ideologică a PSD", în care propune ca PSD să condamne regimul comunist şi să îşi asume greşeala mineriadelor. "E adevărat că, prin politica şi ideologia noastră, apărăm şi promovăm valorile stângii moderne, aşa cum acestea sunt consacrate de Carta Socială Europeană, în raporturile dintre stat şi piaţă, dintre muncă şi capital, dintre individ şi comunitate, dar aceste lucruri nu au nimic de-a face cu comunismul - şi de aceea respingem orice asociere a partidului nostru cu acest tip de regim politic. Este important să afirmăm cu tărie adevărul că regimul comunist nu a fost de stânga, ci a fost un sistem totalitar, tot astfel cum fascismul nu a fost un regim de dreapta ci, de asemenea, o dictatură totalitară", se arată în documentul lui Adrian Năstase.
PUTERI REDUSE
O altă propunere de modificare a statutului, analizată de liderii PSD, vizează restrângerea puterii de decizie a baronilor locali, a căror influenţă a devenit mult prea mare în opinia liderilor de la centru. Mai precis, prin faptul că actualul statut spune că forul de conducere care poate să ia decizii în privinţa lucrurilor majore din viaţa partidului, cum ar fi intrarea sau ieşirea de la guvernare, este Comitetul Executiv, format din şefii de organizaţii judeţene, aceştia au prea multă putere în interiorul PSD.
Plecând de la experienţa anului 2008, când intrarea la guvernare a PSD alături de PD-L a fost impusă în forţă de baronii locali, s-a propus acum, ca modificare la statut, introducerea unui nou for de conducere al partidului, care să se numească Conferinţa Naţională, şi care să fie format din şefii de organizaţii, dar şi din parlamentarii partidului.
Deciziile majore ale PSD ar urma să se ia prin vot în acest for, balanţa puterii înclinând către parlamentari, care sunt mai numeroşi.
Citește pe Antena3.ro