"Discuţiile vor fi coordonate de prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu şi de preşedintele Consiliului Naţional, Mihai Tudose. PSD va consulta principalii actori din domeniul social şi economic, în vederea elaborării programului de guvernare, pe care îl va prezenta cetăţenilor, în contextul alegerilor parlamentare", informează un comunicat de presă al PSD.
PSD susţine că îşi va structura programele şi politicile publice pe care le va propune românilor pe baza unor principii precum: dezvoltarea economiei, bazată pe investiţii, creşterea veniturilor românilor, cu accent pe salariaţii cu venituri mici şi medii, protejarea puterii de cumpărare, protejarea pensionarilor şi a familiilor cu mai mulţi copii.
PSD afirmă că va susţine în continuare politicile sociale care răspund la problemele "cele mai presante" ale cetăţenilor cu venituri medii şi familiilor cu copii. AGERPRES