x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD se reuneşte vineri în CExN. Temele de discuţie sunt moţiunea de cenzură şi organizarea congresului

PSD se reuneşte vineri în CExN. Temele de discuţie sunt moţiunea de cenzură şi organizarea congresului

30 Ian 2020   •   16:13
PSD se reuneşte vineri în CExN. Temele de discuţie sunt moţiunea de cenzură şi organizarea congresului

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte vineri, de la ora 17,00, pe ordinea de zi a şedinţei fiind teme legate de moţiunea de cenzură şi congresul partidului, care urmează să aibă loc la finalul lunii februarie.

Potrivit unor surse social-democrate, în şedinţa CExN principala temă de analiză va fi moţiunea de cenzură. Un alt subiect important aflat pe ordinea de zi va fi organizarea congresului. Este posibil să fie luate în discuţie propunerile venite din partea tuturor membrilor de modificare a statutului, dar şi stabilirea datei congresului.

PSD a depus joi o moţiune de cenzură intitulată "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti", după ce Executivul şi-a angajat răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Aceasta va fi prezentată în plenul Parlamentului luni, de la ora 14,00, au decis Birourile permanente reunite.

Data dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură urmează să fie stabilită într-o nouă şedinţă a Birourilor permanente. AGERPRES

×