Noul președinte al PSD, Viorica Dăncilă, a fost aleasă, la congresul de sâmbătă, cu 2.828 de voturi, fiind primul președinte femeie din istoria Partidului Social Democrat. Multe voci din partid afirmă, însă, că odată cu alegerea noului şef al formațiunii, dar și prin instalarea noului eșichier doi, lupta împotriva statului paralel a luat sfârșit. În zona politică este vehiculat un scenariu-bombă, potrivit căruia în spatele Vioricăi Dăncilă s-ar afla actualul director al SIE, fostul parlamentar PSD, Gabriel Vlase.
Deși a avut contracandidați de calibru pentru șefia PSD, Viorica Dăncilă a reușit să strângă cele mai multe voturi. 2.828 de delegați, din totalul de 4.000, au preferat-o pe premier pentru a-i lua, oficial, locul lui Liviu Dragnea. Surpriza acestui congres a constituit-o, însă, Liviu Pleșoianu, care a obținut 715 voturi, în timp ce senatorul Şerban Nicolae a strâns doar 375 de voturi din partea colegilor. Pe ultimul loc al pretendenţilor pentru șefia PSD s-a clasat actualul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, cu 50 de voturi.
Dăncilă a repurtat o victorie aproape completă, și nu totală, întrucât echipa cu care s-a prezentat la acest congres nu a reușit să câștige și funcția de președinte executiv. Daniel Suciu, preferatul premierului, a obţinut doar 1.358 de voturi, în timp ce ministrul Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, îi suflă în ceafă lui Dăncilă, cu 2.463 de voturi.
Lupta cu statul paralel a murit
În timp ce discursurile lui Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu au mers, mai degrabă, spre continuarea luptei împotriva abuzurilor și a statului paralel, poziția Vioricăi Dăncilă a fost una de renunțare la acest deziderat, în favoarea “respectării planului de guvernare” și pentru recâștigarea electoratului. Cu toate acestea, Liviu Pleșoianu a fost singurul care i-a pronunțat numele lui Liviu Dragnea, în cadrul Congresului, și care a reafirmat că fostul președinte al PSD este victima unei execuții politice.
Odată cu alegerea noului președinte al PSD, se anunță o nouă linie ideologică a partidului. Surse politice își exprimă chiar temerea că Viorica Dăncilă este “consiliată” de oameni din serviciile secrete, în acest fel fiind justificată și schimbarea de atitudine de după arestarea lui Liviu Dragnea, în special în ceea ce privește proiectele partidului în zona justiției. Dragnea atrăgea, de altfel, atenția, în urmă cu două luni, că are informații potrivit cărora fostul deputat PSD, Gabriel Vlase, numit de Iohannis în funcția de director SIE, ar fi reușit crearea unor punți mai puțin vizibile cu Palatul Victoria. Recent, mai multe surse guvernamentale dezvăluiau că Gabriel Vlase chiar efectua vizite informale la sediul Guvernului, unori chiar și de trei ori pe săptămână.
Scenariul este confirmat, într-o oarecare măsură, și de jurnalistul Ion Cristoiu, care susţine că un posibil rezultat al relației Dăncilă -Vlase este numirea pe portofoliul Justiţiei a Anei Birchall. “Observ că divizia presă a binomului nu o critică. Încep să cred că ea, de fapt, nu este ministrul Justiției în Guvernul Dăncilă, ci în guvernul Coaliţiei SRI-SIE”, a precizat, la sfârşitul săptămânii trecute, Cristoiu.
Codrin Ștefănescu se simte trădat de cei pe care i-a apărat
Aripa Dăncilă a reușit să câștige și cea de-a treia poziție în partid. Funcția de secretar general a fost obţinută de fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor, care a fost votat de 2.366 de delegați. Pe locul al doilea s-a situat Gabriel Petrea, cu 716 voturi, în timp ce Codrin Ștefănescu, considerat un apropiat al lui Liviu Dragea, a fost votat de 466 de colegi. Ștefănescu a anunțat, după ce a aflat rezultatul votului, că “a fost trădat de colegi din partid pe care i-a apărat și susținut”, în timp ce aceștia i-au arătat “faţa oribilă a ceea ce urmează să devină PSD”. Fostul secretar general al PSD a precizat că îl susține pe Liviu Pleșoianu pentru a deveni candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale.