x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD - Un an in zodia Geoana

PSD - Un an in zodia Geoana

de Lavinia Dimancea    |    27 Apr 2006   •   00:00
PSD - Un an in zodia Geoana

Un an s-a scurs de la Congresul PSD din aprilie 2005. Un an in care, sub bagheta lui Mircea Geoana, PSD s-a zbatut in mocirla scandalurilor interne, a certurilor pentru controlul partidului si a acuzatiilor de coruptie. Toate acestea s-au soldat cu un Adrian Nastase decapitat, mai multi parlamentari demisionati si cu disputa "Polul Social".

"Iti multumesc ca esti langa mine/ Cand mi-e dor/ Ca din toate m-ai ales pe mine/ Simt ca zbor/ Ca ma asculti cand vorbesc cu tine/ Am nevoie de tine." Cu foc dansa Mircea Geoana pe aceasta melodie acum un an, la Sala Palatului. Era 21 spre 22 aprilie, aproape de 5 dimineata, cand proaspatul sef al PSD, cel care il invinsese pe Ion Iliescu, se afisa brat la brat cu Adrian Nastase, presedintele executiv, si cu Miron Mitrea, secretarul general, pentru a sarbatori victoria si a o lua pe drumul reformarii partidului in urmatorii doi ani. La jumatatea mandatului, dupa un an de sefie, trioul nu mai exista, iar reformarea pare sa se fi limitat, pana la acest moment, la curatarea partidului de Adrian Nastase. Alti pesedisti "patati" au ramas intangibili, ca Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc sau Marian Oprisan, iar unii au fost chiar avansati. Asa a ajuns Marian Vanghelie, primarul de la Sectorul 5, sa fie cocotat pe pozitia de presedinte executiv interimar la PSD Bucuresti.

A FOST ODATA... O echipa fantastica. "Adrian Nastase, il cunoasteti, este cel care ne-a fost presedinte patru ani de zile si sunt convins ca o sa facem o echipa fantastica. Miron, ce sa va mai spun, omul care stie partidul si care a facut multe pentru partidul nostru. (...) Aceasta este echipa pe care ati ales-o. Impreuna vom face tot ce putem pentru ca lumea sa se uite la PSD cu admiratie si dragoste." Aceasta a fost prima declaratie a lui Mircea Geoana ca presedinte. Si tot atunci l-a laudat si pe marele invins al Congresului, Ion Iliescu, cel care odata il facuse prostanac, sustinand ca echipa de la varful partidului nu poate fi completa fara Iliescu si ca va fi cautata formula unei functii pentru acesta. Unde s-a ajuns?

CONFRUNTAREA GREILOR. La nici o luna de la infrangerea suferita la Congres, Ion Iliescu a tunat si fulgerat impotriva noii conduceri pe care a acuzat-o de "negocieri subterane, adevarate trocuri si tranzactii pentru distribuirea de functii in partid". Au aparut atunci si primele demisii din PSD-ul condus de Geoana: senatorii Ioan Talpes si Neculai Apostol si deputatii Mihai Malaimare, Traian Dobre si Petre Lificiu. Curand, supararea lui Iliescu s-a extins si la varful partidului. Cei doi lideri, Geoana si Nastase, s-au lansat intr-un razboi al aparitiilor televizate, iar relatia lor s-a deteriorat pe zi ce trece. "Comunicam suprarenal", spunea ironic, prin vara, Nastase.

NOI BATALII. Revenit dupa o perioada in care a stat departe de PSD, Ion Iliescu s-a aratat nemultumit in nenumarate randuri de conduita noilor lideri, lucru care l-a scos din fire pe Mircea Geoana. El a mers pana la a-l avertiza pe Iliescu ca trebuie sa respecte conduita generala a partidului. Asta l-a enervat pe senator, care in toamna a trimis o scrisoare liderilor PSD, in care critica "aprecierile si aluziile unora dintre membrii conducerii partidului, care, fara sa dovedeasca performante personale si aderenta sincera la valorile morale si politice proprii social-democratiei, nu se jeneaza sa dea sentinte si sa puna etichete".

INDEPARTARE. In ianuarie, PSD a fost zguduit de "scandalul matusa Tamara", care l-a avut ca protagonist pe presedintele executiv, Adrian Nastase. Mostenirea primita de familia Nastase a produs agitatie in randurile pesediste. Geoana, Mitrea & Co. au "sesizat" pericolul asupra imaginii partidului, iar Ion Iliescu, solicitat de apropiatii sai sa revina la varf in postura de "lider spiritual", li s-a alaturat. "Imbogatirea stridenta a unui lider social-democrat este inadmisibila", comenta Iliescu. Astfel ca la 16 ianuarie Nastase si-a anuntat autosuspendarea din functia de presedinte executiv. La scurt timp, si liderul PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu, s-a autosuspendat din functie, dar soarta celor doi avea sa fie diferita.

ZIUA DE 13. Pentru Nastase, lucrurile au mers tot mai rau, la 7 februarie fiind invinuit de luare de mita in cazul Zambaccian. Lovitura de gratie a venit insa la 13 martie, cand Geoana i-a solicitat public sa faca "un gest de demnitate si de curaj" si sa isi dea demisia atat din functia de presedinte executiv al PSD, cat si din cea de presedinte al Camerei. "Este absolut aberant", a catalogat cererea Nastase, sprijinit fiind la sefia Camerei de un numar de 80 de deputati care au semnat o lista de sustinere in acest sens.

DECAPITARE. La 14 martie, Biroul Executiv al organizatiei PSD Sector 1 a decis sa nu il mai sprijine pe Nastase pentru functiile detinute. Pe un drum deja netezit, conducerea partidului a avut doar de dat sentinta. Adunati la Hotelul "Confort" din Otopeni, liderii centrali si judeteni au hotarat, in toiul noptii, ca Nastase nu mai are sustinerea partidului. Aproape de 3:00, dupa ore intregi de discutii, urlete, reprosuri, Nastase s-a vazut obligat sa isi anunte demisia din functia de presedinte executiv si din cea de sef al Camerei Deputatilor.

RASCOALA. Noaptea de pomina de la Otopeni nu a ramas fara urmari. Geoana i-a facut atunci "golani si mizerabili" pe cei 80 de deputati semnatari, asa ca multi dintre acestia s-au revoltat, amenintand cu demisia si cerand scuzele de rigoare. Edilul Sectorului 2, Neculai Ontanu, a demisionat din partid, urmand astfel gestul fostului primar, Vasile Gherasim. Nastase si-a convocat apropiatii la biroul de la etajul al patrulea al Palatului Parlamentului, unde au discutat zile la rand ce-i de facut, punand la cale o platforma numita "Romania noilor sanse". Au circulat zvonuri privind plecare a 10-15 deputati si a lui Nastase la PC. Sustinatorii acestuia au inceput sa fie vanati, fiind amenintati cu excluderea, iar patru deputati si-au dat demisia din PSD: Eugen Bejinariu, Zamfir Dumitrescu, Marin Diaconescu si Mugurel Sarbu.

LA "NEVOIE" IMPREUNA. Desi despartiti de ideea unui Pol Social - proiectul de suflet al lui Iliescu, contracarat din rasputeri de Geoana - , cei doi si-au dat mana in momentul de criza provocat de debarcarea lui Nastase. Indignati de planurile fostului lider legate de platforma, invinsul si invingatorul de la Congres s-au coalizat impotriva acestuia si a rebelilor. "Decenta! Cand te afli in situatia lui, nu te apuci sa dai lectii altora. (...) Pai daca vrea sa patroneze un proiect, un nou program? Asta nu e potrivit pentru situatia in care se afla el", a urlat Iliescu, recomandandu-i lui Nastase sa stea un an pe margine. Ceea ce s-a si intamplat. De la sfarsitul lui martie, Nastase si rebelii s-au retras in umbra. Nici un cuvant, nici un comentariu despre colegii din "echipa fantastica".

Polul lui Iliescu, amanat


Initiativa lui Ion Iliescu (foto) de a lansa, impreuna cu Petre Roman, Polul Social a cutremurat zilele acestea PSD. Dupa ce marti, la Senat, Iliescu si Geoana s-au contrat pe aceasta tema, senatorul reprosandu-i liderului PSD ca "nu a inteles nimic", confruntarea s-a mutat ieri la sediul din Kiseleff. In sedinta Biroului Permanent National, una destul de tensionata, liderii partidului i-au cerut lamuriri lui Iliescu cu privire la demersul sau, acestia aratandu-se iritati de o posibila constructie politica, dar si de prezenta lui Petre Roman in acest proiect. Potrivit unor surse din partid, vicepresedintii Ilie Sarbu si Dan Nica au reprosat faptul ca in teritoriu au ajuns informatii ca se formeaza un nou partid politic si ca se fac deja listele pentru viitoarele alegeri parlamentare. Iliescu a negat acest lucru, explicandu-le ca nu s-a pus nici o clipa problema unei constructii politice. La incheierea sedintei, Mircea Geoana a iesit triumfator: "nu e vorba de o constructie politica", ci de "o dezbatere de natura ideologica pe zona de stanga" in care PSD este interesat sa participe ca principalul partid al stangii, iar dezbaterea stabilita de cuplul Iliescu-Roman pentru data de 3 mai a fost amanata cu doua saptamani pentru ca in acea zi va fi "o vizita foarte importanta la Bucuresti a presedintelui PES" si apoi e nevoie de timp pentru a permite PSD "o implicare plenara". La randul lui, Ion Iliescu a spus ca nu s-a gandit nici o clipa la "o structura politica alternativa" si ca este vorba doar de "o dezbatere politico-civica mai ampla".

URMEAZA D.I. POPESCU?
Dupa Adrian Nastase, Dan Ioan Popescu risca si el sa fie decapitat. Biroul Executiv al filialei PSD Sector 1 va lua astazi in discutie situatia presedintelui autosuspendat al organizatiei Bucuresti. "Vom discuta sa vedem ce facem. Œl sustinem sau nu in continuare pentru functia de presedinte", ne-a declarat liderul filialei, Dan Tudorache. Decizia va fi luata prin vot, asa cum s-a intamplat si in cazul lui Nastase. Discutiile privind situatia lui Popescu vin la scurt timp dupa ce Consiliul Municipal al Organizatiei Bucuresti a decis organizarea de noi alegeri pentru functiile de conducere, interimarii Sorin Oprescu si Marian Vanghelie anuntandu-si deja candidaturile pentru functia de presedinte si, respectiv, presedinte executiv.
×