x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică De ce fură politicienii când fură

De ce fură politicienii când fură

de Marius Gîrlașiu    |    27 Noi 2015   •   08:51
De ce fură politicienii când fură

De ce fură politicienii când fură? Şi cum de continuă jaful banului public în ciuda ofensivei DNA? Fără frica de interceptările procurorilor şi fără teama că într-o zi li se va înfunda? Jurnalul Naţional a găsit explicaţiile la psiholog.

„Un secretar de stat a continuat să primească mită, deşi cu doar câteva luni înainte de a fi prins a asistat la prinderea în flagrant a unui coleg care lucra în acelaşi minister cu el”, a dezvăluit şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Asta în timp ce fraţii Becali au recunoscut în faţa procurorilor că i-au dat 220.000 de euro mită judecătoarei Geanina Terceanu. Cum de nu se abţin corupţii din politică şi magistratură? Exită în mintea lor iluzia că sunt de neatins. „Sunt loviţi de tente de tip paranoic. Cred că sunt intangibili, cred că se află într-un con de securitate, cred că nu li se poate întâmpla nimic”, explică prof. univ. dr. Tudorel Butoi. „Să ştiţi că numai aparent e vorba de curaj. Au temeri, nopţi de coşmar, şi-au pierdut fericirea. Un om de genul acesta are conştiinţa vinovăţiei şi a păcatului şi s-a terminat cu liniştea lui, s-a terminat cu stima de sine”, continuă analiza psihologului. Cazurile din literatura dosarelor DNA duc cu gândul la afecţiuni neuro-psihice. Dacă fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, îşi ascundea lingourile şi tablourile de Renoir în cavouri, judecătorul Stan Mustaţă credea că bruiază interceptările SRI trăgând apa la toaletă. Primarul So-rin Oprescu a investit în tehnologie. Avea acasă un aparat de bruiaj al telefoanelor. „Sunt nişte oameni în care există psihopatie achizitivă. Cum e psihopatia sexuală, la ei e psihopatia achizitivă, de a acapara, de a avea permanent”, sună diagnosticul tragi-comic al profesorului Tudorel Butoi. „Duplicitatea, lipsa de onestitate, psihopatia achizitivă, asta trebuie să dispară din plan politic, să nu se mai audă de ei”, s-a indignat psihologul-criminalist. „Când intri într-o combinaţie de tip lume interlopă, nu te mai poţi opri. Eşti ca o rotiţă dinţată pe care o împing alte rotiţe dinţate în mecanismul infracţional”, continuă analiza psihologică. Politicianul corupt a pierdut de mult contactul cu realitatea. „Pe el nu îl stropeşte maşina pe stradă, pe el nu îl scuipă un vagabond sau un cerşetor pentru că el se întâlneşte cu prietenii lui la Vila Lac cutare. Deci el se află într-o altă lume şi atunci crede că până acolo nu poate să ajungă intervenţia DNA-ului. Uite că ajunge!”, concluzionează psihologul.

Profilul psihologic al coruptului este un om aflat în funcţii-cheie, un infractor cu guler alb, care este foarte bine plasat în zona în care se vehiculează banii” - Prof. univ. dr. Tudorel Butoi

Uimirea șefei DNA
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu-şi ascundea recent surprinderea că, în pofida anchetelor şi arestărilor spectaculoase, furăciunile nu par a conteni. „Până acum nu am observat o diminuare a cazurilor de corupție în care sunt implicați primari de mari orașe și președinți de consilii județene. Este destul de greu de explicat de ce, în ciuda anchetelor, această situație continuă”, constata Kovesi, singura explicaţie pe care a găsit-o fiind tentaţia irepresibilă de a fura atunci când ai foarte mulţi bani de administrat. În schimb, s-a observat o schimbare a modalităţii de disimulare a delapidărilor. „Observăm că suspecții din dosarele noastre își iau tot mai multe măsuri de precauție atunci când comit astfel de fapte, se încearcă încheierea unor contracte – de genul contracte de consultanță, contracte de închiriere”, a spus şefa DNA.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit 4,2 milioane de lei de la oameni de afaceri pe vremea când era primar de Slatina
 

×