Eurodeputatul Rareş Niculescu va fi purtătorul de cuvânt al Guvernului, completând lista clujenilor aduşi de premierul Boc la Palatul Victoria.
"Am acceptat funcţia de purtător de cuvânt. Am avut onoarea să mi se propună această funcţie de către domnul Boc", a declarat ieri Rareş Niculescu, citat de Mediafax. El va prelua funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului într-o săptămână sau două, după ce îşi va finaliza unele acţiuni pe care le-a început în Parlamentul Europei. Rareş Niculescu s-a născut în 1976, la Cluj-Napoca, şi este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul UBB. El a lucrat în presa clujeană, apoi a fost consilierul personal al fostului ministru de Interne Vasile Blaga, după anul 2004, iar în anul 2007 a fost ales parlamentar PE din partea PD-L. Rareş Niculescu a fost şi purtător de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca în perioada primului mandat de primar al lui Emil Boc. El completează lista clujenilor aduşi de Emil Boc în Guvern, cum ar fi: Cătălin Baba, Ştefania Ferencz, Cynthia Curt, Peter Pal, Darius Pintilie, Călin Emilian Hintea şi Dan-Tudor Lazăr.
Citește pe Antena3.ro