x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Puterea asupra ÎCCJ, mutată de la președinte la CSM

Puterea asupra ÎCCJ, mutată de la președinte la CSM

de Xenia Croitoru    |    20 Mar 2018   •   10:56
Puterea asupra ÎCCJ, mutată de la președinte la CSM
Sursa foto: Karina Knapek

Comisia specială pentru legile justiţiei, condusă de Florin Iordache, a dat un vot în unanimitate pentru Legea privind organizarea judiciară. Aceasta urmează să ajungă în plenul Camerei şi apoi în Senat pentru votul final. Una dintre cele mai importante modificări pe care au făcut-o, ieri, cei din comisia specială face referire la preşedintele României. Acesta a fost scos din numirea şi revocarea şefilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca acest drept să îi revină CSM-ului.

„Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor: (...) b) numesc şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, este noua formulare a articolului din Legea 304. În vechea lege, preşedintele României era cel care făcea aceste numiri, la propunerea CSM: „Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii au următoarele atribuţii referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor: (...) b) propun preşedintelui României numirea în funcţie şi revocarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; c) numesc şi revocă preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”. O altă modificare importantă vizează scoterea comisiilor parlamentare de control al SRI şi SIE din procedura de verificare a magistraţilor în privinţa colaborării cu serviciile de informaţii, iar acum CSAT este instituţia care se va ocupa de aceste verificări, fără a mai fi nevoie de comisiile de specialitate din Parlament. Astfel, verificarea veridicității declarațiilor de necolaborare se face de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării anual, din oficiu, sau ori de câte ori este sesizat de Ministerul Justiţiei, Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul sau procurorul vizat. Tot comisia a decis că preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a procurorilor şi judecătorilor stagiari. Iar o altă decizie a comisiei Iordache spune că funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Comisia specială va relua lucrările în această dimineaţă, pentru a vota şi celelalte două legi ale justiţiei, Statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legea de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, care n-au primit ieri un vot în cadrul comisiei. După ce vor trece de Parlament, cele trei legi ajung la mâna preşedintelui României, Klaus Iohannis. Dacă opoziţia va mai fi nemulţumită de forma în care ies legile din comisia specială, este posibil ca acestea să fie din nou contestate la Curtea Constituţională, asta după ce Curtea le-a declarat deja parţial neconstituţionale.

Noile legi ale justiţiei nu au modificat atribuţiile preşedintelui României legate de numirea şi revocarea şefilor de Parchete, în pofida intenţiilor iniţiale anunţate de către unii reprezentanţi ai coaliţiei de guvernământ.

Grabă în plen

Deşi votul a fost dat doar pe o lege din trei, acestea au fost trecute pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, sub rezerva primirii raportului. Astfel, este posibil ca plenul să voteze, astăzi la prânz, noua formă a legilor justiţiei. Precipitarea a iritat partidele de opoziţie, PNL solicitând scoaterea proiectelor de lege de pe ordinea de zi. „Astăzi (luni - n.r.), începând cu ora 16.00, aţi pus deja pe ordinea de zi trei iniţiative legislative dintre care doar una a fost dezbătută până acum în Comisia specială pe legile Justiţiei, iar alte două urmează să primească votul în urma dezbaterii mâine dimineaţă (marţi - n.r.) la 8.30. La modul cel mai democratic cu putinţă vă întrebăm care este urgenţa, de ce astăzi doriţi să antamaţi un vot pe nişte legi declarate deja neconstituţionale, care încă nu au fost dezbătute şi votate în comisia specială pe care dvs aţi iniţiat-o?”, a declarat liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, dar solicitarea sa a fost respinsă.

Coaliţia de guvernământ se grăbeşte

Practic, legile justiţiei în forma reexaminată după deciziile CCR au fost dezbătute doar două zile pe fond în comisia specială, în condiţiile în care săptămâna trecută discuţiile au vizat doar aspecte procedurale. Joi, senatorul Robert Cazanciuc anunţa că, împreună cu Florin Iordache şi Liviu Dragnea, s-a convenit ca rediscutarea legilor să nu fie una pripită. „Ideea a fost să avem un calendar în care să nu ne grăbim. Am avut ieri o primă dezbatere în comisie, am luat fiecare text în parte, nu a durat mult pentru că suntem toţi foarte strânşi de Decizia Curţii”, spunea Cazanciuc. În pofida declaraţiei publice, comisia vrea să termine lucrările în două zile, urmând ca legile să ajungă în plen, unde rămâne de văzut dacă şi de această dată dezbaterile vor avea loc cu scandal.

×