Traian Băsescu se vrea un fel de Sarkozy. Cunoscut ca un admirator al modelului constituţional francez, preşedintele ar vrea să desemneze premier pe cine crede de cuviinţă, aşa cum se întâmplă în Franţa. Diferenţa este însă că la francezi Constituţia spune clar că preşedintele numeşte premierul fără nici o altă condiţie, iar la noi nu.
După alegerile din 2004, preşedintele Traian Băsescu s-a declarat constant în favoarea modificării Constituţiei României, susţinând aproape de fiecare dată modelul semiprezidenţial francez, în care şeful statului are puteri sporite, între care şi acelea de a numi premierul şi miniştrii, de a dizolva Adunarea Naţională şi de a prezida şedinţele Guvernului. În plină campanie a referendumului privind demiterea sa din funcţie, în mai 2007, Băsescu spunea, de pildă, că României i s-ar potrivi, cel mai probabil, un preşedinte de tip francez, cu atribuţii sporite, şi pleda pentru modificarea Constituţiei în sensul instituirii republicii semiprezidenţiale de tip francez, în defavoarea unei republici parlamentare. Băsescu a vrut mai apoi să împrumute de la francezi şi sistemul de vot uninominal (varianta scrutinului majoritar în două tururi), însă propunerea sa făcută populaţiei a picat. Acum, în chestiunea desemnării premierului, şeful statului merge tot pe linia Constituţiei franceze, aşa cum reiese din declaraţiile sale conform cărora nimeni nu-i poate impune premierul, că va desemna pe cine va crede el de cuviinţă şi că cel care va fi numit va îndeplini condiţia "încrederii preşedintelui".
O MARE DIFERENŢĂ
Numai că legea fundamentală a Franţei este extrem de limpede în chestiunea desemnării premierului. "Preşedintele Republicii numeşte premierul. El îl eliberează din funcţie ca urmare a prezentării de către acesta a demisiei din Guvern. La propunerea prim-ministrului, preşedintele numeşte ceilalţi membri ai Guvernului şi îi eliberează din funcţie", prevede articolul 8 din Constituţia Franţei, fără a mai adăuga vreo condiţionare, aşa cum este în Constituţia României. Şi anume că "preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament" (articolul 103, alineatul 1). Cu toate acestea, preşedintele vrea să procedeze întocmai ca Nicolas Sarkozy. Potrivit Evenimentului Zilei, săptămâna trecută, la o întâlnire cu jurnaliştii francezi, Băsescu a spus că el "va avea în vedere criterii similare cu cele ale preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, în momentul când l-a desemnat prim-ministru pe Francois Fillon", acesta fiind un apropiat şi un om de încredere al preşedintelui francez (încrederea fiind şi criteriul enunţat de Băsescu).
PLANURI DE SCHIMBARE
Dacă la alegerile din acest an este nevoit să meargă, cel puţin în chestiunea numirii premierului, pe Constituţia în vigoare, preşedintele Băsescu nu a renunţat la planurile de modificare a legii fundamentale. Încă din mai anul acesta, el a înfiinţat la Cotroceni o comisie de analiză ce trebuie "să identifice limitele politice şi constituţionale ale regimului de guvernare şi să sugereze cadrul dezbaterii privind revizuirea Constituţiei şi reorganizarea instituţională a statului". Comisia a trimis deja raportul final preşedintelui Băsescu, termenul-limită fiind 31 octombrie 2008, urmând ca şeful statului să-l dea publicităţii. Oricum, comisia trebuie să-şi încheie activitatea cel târziu la data de 15 decembrie 2008.
Citește pe Antena3.ro