Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, lider al liberalilor sibieni, a declarat sâmbătă că şi-a propus să strângă peste 35.000 de semnături pentru candidatura preşedintelui Klaus Iohannis.
"Ne-am propus peste 35.000 de semnături. Este numărul de semnături pe care le-am obţinut pentru alegerile europarlamentare, dar aşa cum simţim pulsul şi cum vedem oamenii că ne întreabă până să ajungem la corturi, cum să semneze pentru Klaus Iohannis, credem că numărul acesta va fi mai mare şi chiar, sper eu, cel mai mare de până acum", a afirmat Raluca Turcan într-o conferinţă de presă.
Potrivit lui Turcan, "avem un preşedinte care are o recunoaştere şi o preţuire externă fără precedent pentru un preşedinte de ţară. Acest avantaj suntem datori să-l valorificăm".
Partidul Naţional Liberal a lansat, sâmbătă, în toate organizaţiile sale din ţară, campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturii lui Klaus Iohannis la Preşedinţia României.
La Sibiu, startul acestei campanii a avut loc la cortul PNL de la intrarea în Parcul Astra, acolo unde preşedintele PNL Sibiu, deputatul Raluca Turcan, a semnat împreună cu alţi lideri locali şi judeţeni pentru susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis. Ulterior, echipele liberalilor sibieni s-au deplasat spre Piaţa Cibin şi Sala Transilvania.
"Sibienii sunt invitaţi să semneze pentru susţinerea candidaturii preşedintelui Klaus Iohannis la corturile care vor fi amplasate începând cu săptămâna viitoare în cartierul Ştrand (zona parcului), pe strada Semaforului-piaţă, pe bdul M. Viteazul (vizavi de CASS) şi în zona Terezian-Sibiul Nou", se arată într-un comunicat de presă al PNL Sibiu. AGERPRES